Acuzația că funcția de procuror general ar fi fost negociată pentru 2 milioane de euro și cedată de Serafim Urechean în schimbul susținerii lui Vladimir Plahotniuc nu a fost elucidată nici până astăzi. Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat la Podcastul Lorenei că, în interiorul partidului, informația a apărut din presă, iar până astăzi nu este clar cine a negociat, cine a luat decizia și cum au fost împărțite funcțiile după alegerile din 2009. Potrivit lui Tănase, aceste aspecte ar fi trebuit clarificate încă de atunci.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PROTV: „Vânzarea procuraturii și a altor organe de drept. Cum ați aflat că Urechean le-a vândut cu 2 milioane de euro lui Plahotniuc?"

Alexandru TĂNASE, EX-PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE: „Partidul a aflat din presă. Unii din cei care au participat la acele negocieri nici nu înțelegeau ce împart. Dar până la urmă n-am înțeles unde e adevărul. Cine a votat, cum s-a votat. Ar fi trebuit atunci să fie clarificate”.

Totodată, Tănase a menționat că nimeni din colegii lui n-au participat la acele discuții.

Serafim Urechean l-ar fi sunat pe Tănase

De asemenea, ex-președintele CC a subliniat că Serafim Urechean l-ar fi sunat pe Tănase ca să numească un executor judecătoresc, drept un candidat al lor. Acesta, însă zice că a refuzat și spune că pe zona jusțiției nu s-au făcut partajări, menționând că partajările au avut loc la MAI, SIS și procuratura generală.

Întrebat cum comentează faptul că i s-a reproșat de mai multe ori că i-a făcut servicii lui Vlad Plahotniuc, Tănase a negat acest lucru, spunând că dacă ar fi așa, el ar fi rămâne pentru încă un mandat la Curtea Constituțională.

AIE a preluat guvernarea în 2009, după alegerile anticipate

În 2009, Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) a fost creată în august, după alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie. Coaliția pro-europeană, care a preluat guvernarea de la Partidul Comuniștilor, a fost formată din patru formațiuni: PLDM, condus de Vlad Filat, PDM, condus de Marian Lupu, Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, și Alianța „Moldova Noastră” (AMN), condusă de Serafim Urechean.

Podcastul integral îl puteți urmări pe canalul nostru de youtube.