Noul Guvern, in frunte cu Dorin Recean, ar putea fi investit maine. Potrivit unor reprezentanti ai partidului de guvernamant, majoritatea actualilor ministri ar putea ramane in functie, insa unii urmeaza a fi schimbati.
„- Este adevarat ca noul Guvern va fi investit maine in functie?
Artur MIJA, SECRETARUL GENERAL AL PAS, DEPUTAT: „- Examinam doua optiuni, ziua de marti sau ziua de joi. Dar nu avem o decizie finala.
- Dar cand va fi luata aceasta decizie finala?
- Ceva mai tarziu, avem o consultare cu fractiunea pentru a definitiva garnitura de ministri si in momentul in care vom avea o decizie, o sa va anuntam.”
Totusi, reprezentantii partidului de guvernamnt au evitat sa ne dea nume din viitorul cabinet de ministri.
Artur MIJA, SECRETARUL GENERAL AL PAS, DEPUTAT: „Noi o sa anuntam deja cand o sa fie aprobata toata componenta, ca sa nu dam pe bucati.
- Dar este adevarat ca ramane domnul Bolea, domnul Alaiba, la ministerele pe care le-au condus?
- O sa anuntam toata garnitura in acelasi timp.”
Secretarul general al PAS, Artur Mija, a declarat ca cel mai probabil lista integrala a noului cabinet de ministri va fi publicata maine dimineata. Si alti deputati PAS au evitat sa vorbeasca despre viitoarea echipa de la Guvern.
Dan PERCIUN, DEPUTAT PAS: „Eu zic sa asteptati declaratiile oficiale si in decurs de o zi o sa existe claritate totala probabil din punct de vedere a componentei Guvernului. Un pic de rabdare si domnul candidat la functia de prim-ministru o sa anunte si echipa.”
Dan Perciun ne-a spus doar ca schimbari vor fi facute la 3 sau la 4 ministere, avand in vedere ca ar putea fi creat ministerul Energiei, despre care se vorbeste inca din decembrie. Si vicepresedintele PAS, Radu Marian, ne-a spus ca majoritatea ministrilor actuali ar putea ramane in functie.
Potrivit surselor PRO TV, schimbari urmeaza a fi facute doar la Ministerul Justitiei, al Finantelor si la Ministerul Infrastructurii, unde este deja confirmat oficial, avand in vedere ca Andrei Spinu a fost numit in functia de secretar general al institutiei prezidentiale.
Sursele sustin ca fostul director ANRE si expertul in energetica, Victor Parlicov, va conduce noul minister, care se va ocupa de sectorul energetic. Despre separarea acestui domeniu de ministerul infrastructurii se vorbeste inca din decembrie, lucru confirmat atat de premierul in exercitiu Natalia Gavrilita, cat si mai multi deputati PAS.

