CUB a aderat la Blocul politic si electoral din care fac parte partidele: Platforma DA, Liga Oraselor si Comunelor si Partidul Schimbarii. Anuntul a fost facut astazi dupa o sedinta comuna a Birourilor Politice ale celor 4 formatiuni. Liderii acestora afirma ca pentru scrutinul din acest an vor inainta un candidat comun la functia de presedinte. Formatiunea politica nu are inca un nume, dar se lucreaza la asta.

Igor MUNTEANU, PRESEDINTE CUB:  „Coalitia pentru Unitate si Bunastare a aderat oficial ca subiect al Blocului Politic si Electoral din care fac parte partidele Platforma DA, LOC -Liga Oraselor si Comunelor si Partidul Schimbarii. In acest fel am decis cu totii sa intarim temelia unei alternative democratice, competente si responsabile intr-o perioada in care cetatenii au nevoie de  siguranta, bunastare si speranta.”

Prezenti la eveniment liderii celorlalte trei formtiuni care fac parte din noul Bloc Politic au salutat aderarea celor de la CUB, precizand ca ideea de a se alia a venit de la cetateni.

Stefan GLIGOR, LIDER PS:   „Am auzit foarte multe voci in raioanele Republicii Moldova, in orasele si municipiile noastre ca trebuie sa facem acest pas si trebuie sa ne unim efortuirile. Intr-un ceas bun noua si va rugam sa ne sustineti.”

Liderii celor 4 partide spun ca sunt deschisi si pentru alte forte politice, care pledeaza pentru combatarea crimei organizate si desigur care au un mesaj si o misiune pro-europeana.

Dinu PLINGAU, LIDER PLATFORMA DA:  „Fiecare cetatean care gandeste ca locul Republicii Moldova este in Uniunea Europeana, fiecare cetatean care a demonstrat de-a lungul timpului ca poate aduce un aport pentru Republica Moldova si este integru, este binevenit si asteptat in acest bloc.”

Alexandru BUJOREAN, LIDER LOC:  „Venim sa oferim cetatenilor o forta  politica sanatoasa, o platforma politica, care va coagula tot ce este integru si profesionist in tara noastra.”

Dinu Plingau, Stefan Gligor, Alexandru Bujoreanu si Igor Munteanu sustin ca aceasta consolidare vine in primul rand pentru a securiza parcursul european al Republicii Moldova. Anterior acestia au declarat pentru ProTV ca blocul nu are deocamdata o denumire, dar se lucreaza la asta. Cele 4 partide au decis deja ca vor avea un candidat comun pentru prezidentialele din acest an. La, fel, blocul nu va avea un singur lider.

Stefan GLIGOR, LIDER PS:  „Noi trebuie sa ne indepartam de perceptia politicului din Republica Moldova ca partide om. Toate partidele om au esuat si vor continua sa esueze.”

Dinu PLINGAU, LIDER PLATFORMA DA:  „Moare liderul politic si este discreditat liderul politic, este discreditata intreaga formatiune. In cadrul acestui bloc au venit multi lideri.”

In toamna acestui an in tara noastra vor avea loc alegeri prezidentiale, iar anul viitor parlamentare.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.