Primaria capitalei ar fi contractat ilegal imprumuturi in valoare de peste 700 de milioane de lei in perioada primului mandat al lui Ion Ceban. Asta sustin consilierii municipali PAS, care il acuza pe Ceban ca a luat credite fara avizul ministerului Finantelor si autorizarea Consiliului Municipal Chisinau, ceea ce este contrar legii. Astfel, alesii locali spun ca urmeaza sa depuna un denunt la CNA si Procuratura Generala. Consilierul primarului ne-a spus ca nu comenteaza acuzatiile.

Zinaida POPA, PRESEDINTELE FRACTIUNII PAS DIN CMC:  „In anul 2021 in data de 5 si 27 mai s-au contractat doua credite a cate 175 milioane de lei, in suma totala de 350 milioane lei, in 2022, pe 23 august a fost imprumutata primaria cu 115 milioane lei. Iar in 2023, 5 octombrie si 20 noiembrie - 150 milioane de lei respectiv 120 milioane lei.”

Ultimele doua credite ar fi fost luate in perioada campaniei electorale si dupa validarea alegerilor, sustine Zinaida Popa, presedintele fractiunii PAS din Consiliul Municipal Chisinau.

Zinaida POPA, PRESEDINTELE FRACTIUNII:  “Toate aceste credite au fost contractate ilegal. Ele nu respecta legea 419, articolul 46.  Nici unul dintre aceste credite nu are avizarea Consiliului Municipal Chisinau, adica consilierii nu au votat aceste credite, nimeni nu a fost informat despre scopul, valoarea acestui credit, perioada de rambursare si altele. Toate acest momente au aparut post-factum, dupa creditarea lor.”

Potrivit fractiunii PAS din CMC, de cand Ion Ceban ocupa functia de primar al capitalei, municipalitatea ar fi contractat in total o suma de 1,5 miliarde de lei, dintre care jumatate ar fost luata ilegal. Alesii locali sustin ca vor depune un denunt la CNA si Procuratura Generala, in care vor solicita investigarea legalitatii contractarii creditelor in valoare de peste 700 de milioane de lei. Consilierul primarului ne-a spus ca nu comenteaza acuzatiile.

Natalia IXARI, CONSILIERUL PRIMARULUI CAPITALEI: “ [..] La aceste subiecte au fost date raspunsuri de responsabilii primariei, de foarte multe ori. Scopul lor este sa paralizeze activitatea primariei Chisinau. Toate institutiile statului au devenit bata politica in mana PAS.”

...se arata in reactia Nataliei Ixari. Responsabilii de la CNA si Procuratura Generala ne-au spus ca se vor expune asupra legalitatii contractarii acestor credite dupa ce vor examina sesizarea celor de la PAS si atunci se vor expune daca acuzatiile cad sub incidenta Codului Penal.