Președintele țării, Maia Sandu, a răspuns astăzi la întrebările jurnaliștilor în cadrul unei conferințe de presă. Șefa statului a început cu un discursul unde a făcut totalurile acestui an, dar și a întregului mandat de patru ani. 

Ultimul update: 19.12.2024, 11:10 Publicat:19.12.2024, 10:50

UPDATE 12:30 La final, Maia Sandu a fost întrebată ce greșeli a făcut în mandatul precedent și pe care nu le va repeta în următorul mandat.

Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Ar fi o listă lungă aici, dar ne clarificăm cu toate greșelile. O să comunic mai mult cu oamenii din UTA Găgăuzia, trebuie să comunicăm mai mult și în limba rusă. Realizările cele mai modeste sunt pe lupta împotriva corupției - e clar că trebuie să facem mai mult.”

UPDATE 12:10 Criza energetică din țara noastră a fost unul dintre subiectele de discuții de la Bruxelles, susține șefa statului. 

Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM:„Am discutat. Această criză este o problemă majoră pe agenda noastră și în momentul în care a devenit clar pentru noi că cei de la Gazprom nu-și vor îndeplini obligațiunile, am mers și am discutat din perspectiva mobilizării unor resurse suplimentare. Nu știm încă rezultatul, nu este simplu, în contextul în care Ucraina are nevoie de resurse și e foarte clar pentru toți că Ucraina trebuie să fie prioritate. Dar am formulat această solicitare de a căuta și sper găsi resurse suplimentare și de asemenea am solicitat ca să fie urgentată aprobarea acestei programe noi „creștere economică pentru Moldova” și inclusiv urgentarea debursării primei tranșe pentru Moldova.”

UPDATE 11:20 Șefa statului a fost întrebată și despre care a fost opinia sa despre plecarea fostului ministru al Energiei, Victor Parlicov, la sfârșitul lunii noiembrie, la Snak-Petersburg, unde a discutat cu reprezentanții Gazprom.

Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Am fost la curent cu această plecare și cred că această plecare a fost necesară pentru că avem un contract cu Gazprom și trebuie să verificăm dacă Gazprom va onora obligațiunile contractuale sau nu. Am văzut că până la moment Gazprom nu a dat un răspuns foarte clar și presupunerea de la care pornim este că nu va exista furnizare de gaze naturale de la 1 ianuarie.” 

UPDATE 11:15 Întrebată de jurnaliști ce se va întâmpla în stânga Nistrului dacă Gazprom va opri livrările de gaze naturale, Maia Sandu a spus că Guvernul va trebui să vină cu soluții. 

Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „Se cunoaște că acest contract nu va mai fi prelungit, în același timp, să ne amintim că există un contract între Moldovgaz și Gazprom care presupune livrarea gazelor pe malul stâng, indiferent pe care cale de tranzit, prin Ucraina sau prin alte căi. Căi tehnice de tranzit există, dincolo de tranzitul prin Ucraina, dar se pare că nu există responsabilitate pe partea Gazpromului de a-și onora obligațiunea contractuală și de a livra aceste gaze către malul stâng.

Cunoaștem că Gazprom nu-și îndeplinește obligațiunea contractuală în raport cu malul drept de ceva timp. Aici lucrurile au fost mai simple, guvernarea a reușit să identifice surse suplimentare, în cazul malului stâng aici dacă se va dovedi și din ce vedem până la ziua de astăzi - se pare că Gazprom nu își va îndeplini această obligațiune contractuală, atunci va trebui ca Guvernul să ia alte măsuri. Indiferent de soarta contractului între Ucraina și Rusia, există un contract care poate fi în continuare respectat și îndeplinit între Moldovagaz și Gazprom .”

Citeste si : Maia Sandu, despre situația gazelor naturale în regiunea transnistreană: „Problema majoră este capacitate de plată a celor de pe malul stâng.” Ce spune despre cum vor achita cetățenii de acolo dacă Gazprom va opri livrările

UPDATE 11:05 Maia SANDU, PREȘEDINTELE RM: „În această perioadă dificilă am reușit să menținem stabilitatea în țară. Acum 4 ani nu ne imaginam că vom fi astăzi în plin proces de negociere cu Uniunea Europeană. Avem planuri concrete și serioase pentru următorii ani.

Scrutinele electorale din acest an au arătat vulnerabilității Republicii Moldova. Totodată, am auzit vocea cetățenilor și unde trebuie să lucrăm mai bine.”

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.