Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilita, a declarat intr-o conferinta de presa ca la aceasta etapa Moldova incepe sa primeasca suport international. Peste 70 000 de ucraineni au intrat deja in Republica Moldova.
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „De la declansarea razboiului in tara noastra au intrat peste 70 000 de refugiati, dintre care 29 000 au iesit din tara spre alte destinatii. In afara de asistenta de criza a oamenilor veniti din Ucraina, eforturile noastre sunt concentrate in aceste zile pe constituirea unui mecanism de coordonare a eforturilor pentru perioada a doua sau faza a doua a crizei, etapa in care refugiatii vor necesita suport, aici, in Moldova, pe termen mediu. Cum ar fi servicii sociale, servicii medicale, invatamant sau suport psihologic. In aceasta etapa Moldova incepe sa primeasca suport international, iar primele transporturi masive de ajutor umanitar vor incepe chiar in zilele urmatoare.
Am avut solicitari care tin de necesitatile imediate ale refugiatilor: paturi, lanterne, produse igienice, sanitare, medicamente de baza. In acelasi timp am avut solicitari si mai mari cum ar fi: generatoare, combustibil. Primul lot va intra pe 2 martie.”


