Accelerarea proiectelor finanțate de Banca Europeană de Investiții (BEI), modernizarea infrastructurii și atragerea unor noi investiții în agricultură au fost principalele subiecte discutate de premierul Vasile Tofan cu vicepreședintele instituției financiare, Karl Nehammer. Oficialii au convenit să consolideze coordonarea pentru a elimina blocajele care întârzie implementarea proiectelor.

În cadrul întrevederii, cei doi au analizat stadiul proiectelor susținute de BEI în mai multe domenii-cheie, printre care infrastructura de transport, energia, sănătatea, educația, agricultura, gestionarea deșeurilor și dezvoltarea pădurilor.

Printre investițiile vizate se numără modernizarea drumurilor, dezvoltarea spitalelor regionale și extinderea programului „Livada Moldovei”.

Mai multă eficiență în gestionarea investițiilor

Potrivit Guvernului, una dintre priorități este valorificarea mai eficientă a finanțărilor disponibile și accelerarea lucrărilor. În acest sens, părțile au convenit să intensifice coordonarea la nivel tehnic, pentru a identifica și elimina obstacolele care încetinesc implementarea proiectelor.

Premierul Vasile Tofan a evidențiat și rolul noii structuri „Moldova Proiect”, care urmează să contribuie la o gestionare mai eficientă a investițiilor publice.

Fond de investiții pentru agricultură

Oficialii au discutat și despre noi direcții de cooperare, inclusiv dezvoltarea sistemelor moderne de irigații, adaptarea agriculturii la schimbările climatice și atragerea capitalului privat.

În acest context, Vasile Tofan a propus examinarea posibilității de creare a unui fond de investiții destinat susținerii proiectelor agricole și dezvoltării economice.

Șeful Executivului a mulțumit BEI pentru sprijinul acordat Republicii Moldova, subliniind contribuția parteneriatului la modernizarea țării. La rândul său, Karl Nehammer a evidențiat importanța Republicii Moldova în regiune și a reafirmat disponibilitatea instituției de a susține în continuare dezvoltarea țării și parcursul său european.

Banca Europeană de Investiții este unul dintre principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Potrivit datelor prezentate de Guvern, finanțările cumulative acordate țării se ridică la aproximativ 1,9 miliarde de euro, fiind destinate modernizării infrastructurii, creșterii competitivității economiei și îmbunătățirii calității vieții cetățenilor.