Decizia anuntata in aceasta seara de Igor Dodon vine dupa o singura runda de negocieri intre partide. Azi dimineata presedintele s-a intalnit pe rand cu deputatii din fractiunile parlamentare. Pozitia celor din ACUM se batea cap in cap cu a celor din PSRM. Primii insistau ca o vor din nou pe Maia Sandu prim-ministru si acelasi cabinet. Ceilalti - ca vor o componenta diferita si un candidat nou la functia de premier.
In jurul orei zece seful statului si-a facut aparitia la Resedinta de stat.
Primii care au intrat la negocieri cu presedintele au fost socialistii. Dupa aproximativ 40 de minute de discutii, Zinaida Greceanii a spus in fata presei ca PSRM isi doreste o coalitie doar cu cei de la ACUM.
Zinaida GRECEANII, LIDERA PSRM: “Ofical propunem blocului ACUM, dar cu noi conditii si cu un nou candidat la functia de prim-ministru.”
Greceanii a reiterat ca socialistii nu vor alegeri anticipate, iar daca propunerea lor va fi respinsa de blocul ACUM, atunci PSRM va sustine candidatul la functia de premier inaintat de presedinte, inclusiv daca acesta va fi consilierul lui Igor Dodon, Ion Chicu.
Din partea blocului ACUM au venit doar doi reprezentanti - Alexandru Slusari si Igor Grosu. Pozitia lor se bate cap in cap cu cea anuntata de socialisti. Ei sustin ca sunt gata sa formeze o majoritate cu socialistii, insa doar daca Maia Sandu va fi premier.
Igor GROSU, VICEPRESEDINTELE PAS: “Am fost intrebati pe cine vedem premier, am reiterat ca aceasta functie este doar Maia Sandu cu actualii ministri si cu agenda asumata de guvern, reforma justitiei de sus pana jos.”
Si au declarat ca vinovat de criza politica in care a ajuns Moldova este presedintele tarii.
Igor GROSU, VICEPRESEDINTELE PAS: “Elementul destabilizator in situatia politica ramane a fi presedintia pentru ca de aici pornesc toate, comportamentul, mesajele, drept dovada am ajuns in criza politica de la moment.”
Totodata, Alexandru Slusari nu a exclus eventuale negocieri cu PD-ul.
Alexandru SLUSARI, VICEPRESEDINTELE PPDA: “Din punctul nostru de vedere cu PD ar fi posibil de discutat, daca s-ar fi purificat partidul.”
De cealalta parte, democratii spun ca nu vor face coalitie cu niciun partid. Si, pentru ca nu-si doresc alegeri anticipate, se gandesc sa sustina o eventuala candidatura propusa de presedinte.
Pavel FILIP, LIDERUL PD: “Iata de ce avem conditiile noastre avem programele sociale lansate de noi, avem initiative pentru oameni si daca va fi inaintat un premier si va lua in calcul conditiile noastre dupa o discutie la partid.”
De la partidul SOR, la discutii au venit Reghina Apostolova si Denis Ulanov, care au spus ca fractiunea lor este pentru alegeri parlamentare anticipate.
Denis ULANOV, DEPUTAT PARTIDUL “SOR”: “Al doilea scenariu, pe care il vedem mai de succes, ar fi alegeri anticipate. Acest format ar fi cel mai corect."
Dupa discutii, in fata jurnalistilor, Igor Dodon a vorbit despre reforma justitiei.
Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Sunt doua solutii, prima noul guvern sa anunte un nou concurs sau a doua sa se revina la rezultatele concursului.”
Ieri, guvernul Sandu a fost demis cu votul a 63 de deputati socialisti si democrati. Asta dupa ce Maia Sandu si-a asumat raspunderea pentru legea cu privire la procuratura, iar PSRM a depus motiunea de cenzura in parlament.

