Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilita, a venit cu mai multe detalii despre cum merg pregatirile sedintei comune a Guvernelor Republicii Moldova si Romaniei, planificata pentru 11 februarie curent, la Chisinau.
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:„Este un eveniment dorit de noi de la preluarea mandatului, dar care din cauze politice si pandemice este organziat acum, in februarie. Este o sedinta la care ambele parti au lucrat mult pentru rezolvarea problemelor reale ale cetatenilor si pentru a aduce un impact major dezvoltarii relatiilor dintre tarile noastre. Printre deciziile pe care le vom lua sunt si cele legale de reducerea si eliminarea unor tarife de roaming, ceea ce va economisi pentru cetatenii nostri zeci de milioane de lei pe an. Vom semna acorduri care se vor finaliza cu reparatia si constructia de noi poduri, e vorba in special despre podul de la Ungheni care va impulsiona activitatea economica in vestul tarii. Azi vreau sa vorbesc despre o alta decizie care va avea impact direct asupra bunastarii oamenilor. Romania va acorda Moldovei un grand in valoare de 100 de milioane de euro pe care il vom putea accesa pe parcursul urmatorilor ani”.
Cabinetul de ministri de la Bucuresti va veni saptamana aceasta la Chisinau unde va avea loc o sedinta comuna cu Guvernul tarii noastre. Reuniunea va avea loc vineri, la Palatul Republicii. Pe agenda sedintei se regaseste acordul privind construirea unui nou pod peste Prut la Ungheni, programul de asistenta financiara nerambursabila de 100 de milioane de euro si eliminarea tarifelor de roaming.


