Dinu Plîngău și Stela Macari, aleși deputați pe lista PAS la alegerile parlamentare din 2025, au revenit în conducerea Platformei Demnitate și Adevăr, fiind desemnați membri ai Biroului Național Politic și ai Consiliului Național Politic al formațiunii. Anunțul a fost făcut după Congresul partidului, în cadrul căruia Liviu Vovc a fost ales președinte al Platformei DA. Contactați de PRO TV, reprezentanții PAS au precizat că Dinu Plîngău și Stela Macari rămân membri ai fracțiunii parlamentare a partidului.

„Platforma Demnitate și Adevăr are o nouă conducere. Delegații Congresului formațiunii l-au ales pe Liviu Vovc în funcția de președinte al partidului, acesta fiind mandatat să conducă procesul de modernizare și consolidare a Platformei DA în următorii ani", se arată în comunicatul emis de formațiune. 

Totodată, în cadrul Congresului au fost aleși și vicepreședinții formațiunii: Constantin Boeșteanu și Olga Caraman, iar funcția de secretar general i-a revenit lui Igor Serotila.

De asemenea, în postare este menționat că deputații Dinu Plîngău și Stela Macari au revenit la Platforma DA în calitate de membri ai Biroului Național Politic și ai Consiliului Național Politic.

Declarațiile lui Dinu Plîngău după Congres

După Congres, Dinu Plîngău a venit cu o postare pe pagina sa de facebook, unde a scris că personal, a eșuat în cadrul Blocului Împreună.

„Mi-am asumat și-mi asum vina pentru că nu am reușit mai multe, atât în ideea consolodării, cât și în privința altor aspecte. În contextul situației politice actuale, cu recentele scandaluri și controverse publice, Republica Moldova are nevoie de o alternativă pro-europeană, dar nu populistă, ci una cu oameni profesioniști și curați, care la moment sunt dispersați prin diferite partide mai mici sau în societatea civilă. Nu cred că avem nevoie de partide noi, ci de echipe și oameni mai uniți care să promoveze soluții care diferă, mai ales acum, de cele promovate de ministrul finanțelor, spre exemplu", a mai scris acesta în postarea sa. 

Un subiect controversat încă din 2025

Subiectul statutului parlamentar al lui Dinu Plîngău și al Stelei Macari a fost în atenția publică și în 2025. După ce au candidat pe lista PAS la alegerile parlamentare, cei doi au anunțat inițial că vor activa ca deputați neafiliați, deși vor susține majoritatea parlamentară și agenda de integrare europeană. Ulterior, însă, aceștia au rămas membri ai fracțiunii PAS. Atunci, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a explicat că neclaritățile au fost cauzate de o problemă de comunicare.

Dinu Plîngău și Stela Macari - aleși pe lista PAS

Dinu Plîngău și Stela Macari au candidat pe lista PAS, fiind delegați de Platforma DA. La ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a, însă, deputatul PAS, Doina Gherman le-a citit numele ca fiind incluși în fracțiune.