Republica Moldova ar putea avea în curând un nou premier. Liderul PAS, Igor Grosu, anunță că formațiunea va prezenta în această săptămână candidatul pentru funcția de prim-ministru, după demisia lui Alexandru Munteanu. Potrivit acestuia, nu sunt preconizate schimbări majore în componența Guvernului. Tot în această săptămână, președintele Maia Sandu va începe consultările cu partidele parlamentare pentru desemnarea noului șef al Executivului.

Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Chiar sâmbătă am avut ședința fracțiunii, am discutat despre potenșialele candidaturi. Am discutat ceea ce se discută și în societate, un candidat din interirul partidului, versus din afara partidului. Nume n-o să vă dau, chiar dacă știu că interesul e legitim și foarte mare. Săptămâna aceasta cred că o să avem mai multă claritate și o să venim cu candidatura noastră.”

Deși nu a dat nici un nume despre potențialul candidat la funcția de prim-ministru, Președintele Parlamentului, Igor Grosu a venit cu mai multe detalii despre noul cabinet de miniștri.

Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „La lista miniștrilor vom ajunge atunci când vom definitiva candidatul. Evident că și candidatul are un cuvânt de spus în formarea listei. Eu nu văd mari schimbări în garditura guvernamentală, majorotatea își fac bine meseria și trebuie să asigurăm această continuitate, în special pe agenda integrării europeane.”

Discuțiile pivind desemnarea noului premier vor avea loc după consultările cu fracțiunile parlamentare, a anunțat președintele țării, Maia Sandu.

Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Nu discutăm despre nici un candidat. Mai întâi trebuie să se termine consultările cu fracțiunile parlamentare și după asta o să putem discuta și cu candidații. Eu cred că se va întâmpla în această săptămână, dar nu știu când exact. Deci, analizăm în care zi să începem aceste discuții.”

Mișcarea Alternativa Națională și Partidul Socialiștilor au anunțat că vor boicota discuțiile de la Președinție. PSRM a emis un comunicat de presă prin care a anunțat că formațiunea „nu va face jocul ipocrit al guvernării” iar MAN a calificat totul drept „o farsă” și au pledat pentru alegeri parlamentare anticipate. 

Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Este decizia partidelor, este dreptul lor constituțional. Cred că e bine să facă uz de acest drept, dar decizia le aparține și cei care vor veni să discute, cu aceia vom discuta și cu aceia vom lua decizia.”

Potrivit experților Republica Moldova are nevoie cât mai rapid de un nou Guvern, pentru a evita un blocaj instituțional într-o perioadă marcată de provocări interne și externe.