Deputatul european Siegfried Muresan, presedintele Delegatiei Parlamentului European pentru relatiile cu Republica Moldova, sustine ca Parlamentul European sustine inceperea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeana si este in interesul de securitate al Europei sa accelerze integrarea europeana a Moldovei.
„Comisia Europeana va anunta, astazi, daca recomanda inceperea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeana.
In cazul unui aviz pozitiv al Comisiei, Consiliul European va trebui sa ia o decizie finala in acest sens al reuniunea din 14 – 15 decembrie.
In acelasi timp, Uniunea Europeana si statele membre sunt mai hotarate decat oricand sa sprijine Republica Moldova: am mobilizat, in ultimii doi ani, peste 1,2 miliarde de euro sub forma de asistenta financiara europeana pentru Moldova; totodata, am oferit Republicii Moldova acces la mai multe programe si agentii europene care aduc tarii beneficii concrete si imediate. De aceea, consider ca inceperea negocierilor de aderare trebuie sa fie decizia fireasca acum, la final de an. In acelasi timp, o eventuala decizie pozitiva a Consiliului European in luna decembrie trebuie urmata cat mai repede de prima conferinta interguvernamentala de negociere UE - Moldova”, scrie Muresan pe facebook.
Totodata, el spune ca este important ca aceasta prima conferinta sa aiba loc la inceputul anului viitor, inainte de alegerile europarlamentare, de vreme ce, in a doua parte a anului, Uniunea Europeana va fi ocupata cu reconfigurarea institutionala ca urmare a alegerilor europarlamentare.
„O conferinta interguvernamentala la inceputul anului va putea lua primele decizii importante, astfel incat negocierile sa progreseze la nivel tehnic in a doua parte a anului”, a adaugat deputatul european.
Astazi, Comisia Europeana va prezenta Pachetul de Extindere pentru 2023 in care va evalua daca tara noastra este pregatita de inceperea negocierilor de aderare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.