Fostul presedinte al raionului Ungheni si-a anuntat candidatura pentru functia de primar al orasului Ungheni. Intr-o postare pe pagina sa de Facebook, Toma spune ca in calitate de candidat independent va ramane devotat locuitorilor orasului si nu intereselor partidelor de la guvernare.

Astfel, fostul presedinte de raion le promite locuitorilor orasului ca nu o sa-i dezamageasca si ii indeamna sa vina cu sugestii si propuneri.

Iurie TOMA, CANDIDAT INDEPENDENT: "Draga alegator! Dumneavoastra sunteti persoana care mi-ati acordat semnatura in folosul inaintarii candidaturii mele la functia de primar al orasului Ungheni si consilier raional. Aceasta este o onoare pentru mine si, ma obliga sa intru in campania electorala cu sentimentul de responsabilitate maxima, pentru Dumneavoastra si pentru toti ceilalti locuitori ai municipiului Ungheni si raionului Ungheni.

Va multumesc din numele meu personal si al grupului de initiativa pentru increderea pe care mi-o acordati.

Odata ce sunteti alaturi de mine, Va promit ca n-o sa va dezamagesc asteptarile Dumneavoastra. Indemn sa veniti cu propuneri si sugestii concrete de schimbare spre bine a situatiei actuale in oras. Toate propunerile Dumneavoastra vor fi considerate si incluse in program si numai impreuna vom gasi solutii.

A sosit timpul sa demonstram ca numai responsabilitatea personala are efecte, iar gruparile de partid arunca vina unul pe altul. De aceea, numai acordarea increderii personale poate impune asumarea de responsabilitate ca in urmatorii 4 ani sa predomine interesul cetateanului, pentru a avea un oras,un sat modern, civilizat, lipsit de coruptie.

In asa fel, in calitatea mea de candidat independent, voi ramane devotat locuitorilor orasului, ci nu intereselor partidelor de la guvernare.

Stimate alegator, numai asa voi reprezenta poporul, iar Dumneavoastra veti fi consilierul meu pe toate problemele social-economice. Fiecare din locuitori va avea dreptul sa ma consulte si sa ceara responsabilitate. Numai impreuna vom fi in stare sa depasim toate greutatile si sa impartim bucuriile si bunele realizari.

Victoria mea va fi victoria Dumneavoastra. Sa ne implicam cu totii, sa transmitem din om in om, din ruda in ruda, din prieten in prieten mesajul de sustinere personala.

A sosit timpul ca toti noi, impreuna, cu responsabilitate maxima, sa construim o viata mai buna aici la noi acasa, in orasul nostru. Noi putem, stim cum, dorim aceasta si meritam.

Ei cu partidele, iar Eu cu Dumneavoastra stimati locuitori ai raionului Ungheni."