Fiecare al doilea locuitor al regiunii transnistrene sprijină reintegrarea celor două maluri. Cel putin asta se arată în studiul sociologic prezentat de platforma Zona de Securitate și comunitatea WatchDog. Autorii cercetării mai spun că în ultimii doi ani dorința localnicilor pentru reunificarea regiunii transnistrene cu autoritățile constituționale de la Chișinău a crescut cu 8%.
Potrivit sondajului fiecare al doilea locuitor al malului stâng ar sprijini, în cadrul unui potențial referendum, reintegrarea celor două maluri. Astfel, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la reintegrarea regiunii transnistrene cu Republica Moldova dumneavoastră ați vota pentru integrare sau împotrivă?” 53 la sută din respondeți au spus că vor vota pentru, pe când 36 la sută împotrivă, iar 9 procente sunt indeciși.
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la reintegrarea regiunii transnistrene cu Republica Moldova dumneavoastră ați vota pentru integrare sau împotrivă?
Pentru – 53%
Împotrivă – 36%
Nu știu – 9%
Totodată, în cercetate se arată că în ultimii doi ani dorința localnicilor pentru reunificarea regiunii transnistrene cu autoritățile constituționale din Chișinău a crescut cu 8%.
STATISTICĂ
2026 – 53%
2025 – 47%
2024 – 45%
Autorii studiului constată că, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, apropierea de malul drept este percepută la fel de importantă precum relațiile cu Federația Rusă.
Irina TABARANU, CO-FONDATOAREA PLATFORMEI ZONA DE SECURITATE: „Cel mai important lucru este că procentul celor care își doresc reintegrarea cu malul drept al Nistrului a crescut în doi ani cu opt procente. Am început cu 40 și ceva de procente și acum suntem la 52%. Practic, fiecare al doilea locuitor al regiunii își vede viitorul într-o Moldovă reîntregită.”
O altă întrebare la care au răspuns locuitorii din regiunea transistreană a fost În ce măsură consideră că interesele lor sunt reprezentate.
Astfel în topul politicienilor de încrederee este președintele Republicii Moldova. Pentru șefa statului au votat peste 25 la sută, aceasta fiind urmată Igor Grosu și liderul regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski.
În ce măsură considerați că interesele dumneavoastră sunt reprezentate de...?
Maia Sandu – 25,54%
Igor Grosu – 18,86%
Vadim Krasnoselski – 18,38%
Irina TABARANU, CO-FONDATOAREA PLATFORMEI ZONA DE SECURITATE: „Asta înseamnă că Președinția, Guvernul trebuie să comunice mai mult cu cetățenii din stânga Nistrului.”
Datele cercetării mai arată că 45 la sută din respondenți ar vota pentru ca Republica Moldova să aderere la Uniunea Europeană, dar totuși locuitorii din regiune văd în continuare Ucraina și NATO ca o amenințare pentru zona din stânga Nistrului în proporție de 30 la sută. Totodată, Rusia este văzută în continuare ca un partener politic și economic al regiunii transnistrene. Noutatea este că și partea dreaptă a Nistrului a început să fie percepută ca un partener strategic de locuitori. Peste 50 la sută de participanți la sondaj au votat pentru Moldova.
Ce stat în opinia dumneavoastră este partenerul politic și economic al regiuniii transnistrene?
Rusia – 52,03%
Republica Moldova - 50,36%
UE – 36,75%
Ucraina – 23,39%
Irina TABARANU, CO-FONDATOAREA PLATFORMEI ZONA DE SECURITATE: „Obiectiv vorbind, această schimbare este în mare parte datorită sau din cauza crizei economice, crizei energetice din stânga Nistrului, care a arătat mai mult cum a funcționat regiunea până acum, că nu există nici un fel de independență, că tot ce au avut ei până în prezent a fost datorită și din cauza permisiunii Chișinăului și la fel, imaginea Uniunii Europene este în creștere în stânga Nistrului.”
Cercetarea a fost realizată de compania sociologică Opinia, Platforma Zona de Securitate și comunitatea WatchDog.MD în cadrul unui proiect finanțat de Guvernul Norvegiei. Datele au fost colectate prin intermediul unui chestionar online distribuit în cele 5 raioane din stânga Nistrului în perioada februarie – aprilie 2026. În total, 419 persoane au participat la sondajul online. Pentru verificarea exactității și autenticității datelor, răspunsurile sondajului online au fost verificate încrucișat cu opiniile explorate printr-o cercetare calitativă în care 47 respondenți au fost intervievați prin discuții de grup, care au avut loc în martie.

