"Am fost demis, deoarece l-am eliberat din functie pe Vlad Plahotniuc si pentru ca am spus lucrurilor pe nume". Asta a declarat premierul Vlad Filat dupa sedinta de azi a Parlamentului.
“Motivul real pentru care am fost demis este faptul ca am spus lucrurilor pe nume si pentru ca l-am demis din functie pe Vlad Plahotniuc. Vreau sa va spun ca oamenii vor da aprecieri. Este un act de iresponsabilitate maxima sa pui in prim-plan interesele personale”, a specificat Filat.
Totodata, premierul a precizat ca deciziile pe care le va lua le va face publice in cel mai scurt timp. “Deciziile cu care voi veni le voi face publice. Voi comunica si cu presedintele Timofti. In cazul in care Guvernul nu va fi investit vom avea alegeri anticipate. Iar ei trebuie sa-si asume responsabilitatea acestui lucru”, a afirmat Filat.
De asemenea, Vlad Filat este optimist ca orice problema poate fi rezolvata.
Azi, Guvernul Filat a fost demis cu votul a 54 de deputati.


