La Parlament a avut loc astazi o sedinta la care au participat Presedintele tarii, presedintele Parlamentului, primul ministru, precum si conducea PSRM si PDM, la nivel de presedinti si vicepresedinti. Nu este clar, insa, din ce cauza la intrevedere nu au participat deputati din celelalte fractiuni.

Publicat:17.02.2020, 18:43

Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: "Principalele teme de discutie au fost legate de activitatea parlamentara si guvernamentala in perioada urmatoare, inclusiv cu privire la lansarea unor proiecte ample, pe termen mediu si lung, care vizeaza imbunatatirea continua a vietii cetatenilor. La intalnirea de lucru au fost discutate si problemele abordate de cetateni in cadrul vizitelor intreprinse in teritoriu de reprezentantii Presedintiei, Guvernului, Parlamentului."

Totodata, seful statului spune ca liderii PSRM si PDM au facut un schimb de opinii cu prim-ministru in ceea ce priveste agenda comuna de lucru a Parlamentului si Guvernului, dar au cerut si o adaptare cat mai buna a agendei guvernamentale la angajamentele pe care cele doua partide si le-au asumat in fata cetatenilor. "Sprijinul PDM si PSRM pentru actualul Executiv este bazat pe o platforma sociala in care au fost unite principalele prioritati ale cetatenilor, nu pe una politica, astfel ca se asteapta ca Guvernul sa actioneze in continuare anume pentru rezolvarea problemelor prioritare ale cetatenilor. Conducerile celor doua partide au prezentat in acest sens asteptarile pe care le au de la echipa guvernamentala si au convenit cu primul ministru ca periodic sa fie facuta o evaluare a modului in care se actioneaza pe cele mai importante domenii de activitate.", spune Igor Dodon.

Despre faptul ca a avut loc o asemenea intrevedere ne-a spus si democratul Sergiu Sirbu, care sustine insa nu a participat la aceasta sedinta. S-ar fi intalnit cei din conducerea celor doua formatiuni, iar discutiile, iar potrivit surselor noastre s-ar fi axat pe formarea aliantei PD-PSRM.

Ulterior, Sergiu Sirbu ne-a spus la telefon ca nu este exclus acest lucru. Niciun deputat socialist sau democrat din conducerea celor doua formatiuni nu ne-a raspuns la telefon pentru comentarii.

Acum o ora responsabilii de la parlament au venit cu un comunicat de presa in care spun ca la aceasta intalnire a participat si seful statului, premierul si presedintele parlamentului. Discutiile s-ar fi axat pe activitatea parlmentara si guvernamentala.

In acest context nu este clar de ce nu au fost chemati si deputatii de la PAS si Platforma DA la discutii.