Fostul viceprimar al capitalei, Irina Gutnic, respinge acuzațiile potrivit cărora declarațiile sale critice la adresa primarului general ar avea motivație politică sau ar fi apărut la comandă. În cadrul emisiunii, ea a insistat că se află „în opoziție de idei” de mai mult timp și că decizia de a vorbi public a venit după acumularea unor tensiuni interne.

„Nu sunt mâna nimănui și nu sunt proiectul nimănui”

Irina Gutnic a declarat că acuzațiile lansate în spațiul public nu sunt parte a unui scenariu politic și că nu acționează în interesul vreunui partid sau grup de influență.

„Să fie foarte clar că nu sunt mâna nimănui, nu sunt proiectul nimănui, nu sunt un instrument în mâinile cuiva, care sunt manipulate, impuse, șantajate ca să facă acest lucru. Unicul scop și unica mea pornire este să aduc în albia legalității activitatea din cadrul Primăriei Chișinău. Și dacă îmi va reuși, atunci voi spune cu mândrie că am reușit să întorc cetățenilor ceea ce merită ei – legalitate și transparență”, a declarat fosta viceprimară.

Aceasta susține că divergențele dintre ea și Ion Ceban nu sunt recente și că, în ultimii doi ani, a contestat în repetate rânduri decizii pe care le considera ilegale sau incorecte.

„Putem spune că, în cadrul primăriei Chișinău, sunt în opoziție de idei cu Ion Ceban de mai bine de doi ani. Pentru că ori de câte ori se lua o decizie incorectă sau se indica cum trebuie să se procedeze la nivel administrativ, acolo unde nu era corectitudine sau se întrecea limita legalității, eu întotdeauna obiectam. Și, la rândul meu, primeam obiecții că sunt membru al echipei sau sunt împotriva echipei”, a afirmat Gutnic.

„Paharul s-a umplut picătură cu picătură”

Întrebată de ce a ales să vorbească public abia acum, după cinci ani petrecuți în echipa lui Ion Ceban, fosta viceprimară a spus că nemulțumirile s-au acumulat treptat.

„Paharul se umple picătură cu picătură. Și în tot acest răstimp, picăturile s-au adunat și paharul s-a umplut. Eu sunt membru al echipei și întotdeauna am ținut la echipă, dar lucrurile trebuie făcute așa ca ulterior să nu răspundă colegii. Așa cum suntem acum în situația că lucrurile grave care se întâmplă trebuie să răspundă Ion Ceban și nu colegii. Pentru că colegii sunt impuși să adopte decizii peste limita legalității”, a declarat ea.

Gutnic a subliniat că, spre deosebire de alte acuzații apărute anterior în spațiul public, ea intenționează să prezinte dovezi concrete.

„Diferența dintre declarațiile făcute pe parcursul anilor de mai mulți politicieni sau în atare circumstanțe este faptul că eu nu o să fac doar declarații, o să vin cu dovezi, cu probe și cu argumente concrete. Nu le-am făcut la această etapă pentru că sunt acuzații grave care trebuie probate și pentru care o să port răspundere”, a spus fostul viceprimar.

De ce nu a mers mai devreme la procuratură

În timpul emisiunii, Lorena Bogza a întrebat-o direct de ce nu a mers mai devreme la procuratură dacă avea informații despre presupuse ilegalități.

Gutnic a admis că, probabil, „cel mai corect” era să sesizeze imediat organele de drept, însă a explicat că a vrut să adune probe și să își asume responsabilitatea pentru acuzațiile făcute.

„Știți, aveți dreptate. Poate nu este cazul să fac conferință, dar o să fac pentru că am promis și deja nu pot da înapoi. Cred că cel mai corect era să merg cu probele la organele de drept. Dar pentru a da o asigurare cetățenilor, ei trebuie să aibă dreptul să vadă care va fi rezultatul. Sunt gata să mă prezint la organele de drept și când voi fi citată, o să merg cu toată responsabilitatea și o să declar tot ce cunosc”, a afirmat ea.

„Nu este vorba despre răzbunare”

Fosta viceprimară a respins și speculațiile potrivit cărora ieșirea sa publică ar avea legătură cu anumite ambiții electorale sau conflicte personale.

„Nu este vorba despre un act de răzbunare sau trădare. Eu am crezut sincer într-un proiect proeuropean și într-o echipă de oameni profesioniști care să schimbe lucrurile. Dar atunci când vezi că anumite limite sunt depășite și că legalitatea este ignorată, nu mai poți să taci. Scopul meu nu este politic, scopul meu este să aduc activitatea în albia legalității”, a conchis Gutnic.

Irina Gutnic, acuzații grave în adresa lui Ion Ceban

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Irina Gutnic, a lansat acuzații grave la adresa primarul Ion Ceban. Aceasta a spus că problemele municipiului nu doar că nu sunt soluționate, ci se agravează din cauza unui „sistem care produce probleme și le acoperă”. Gutnic a afirmat că a fost demisă ilegal din funcție, anunță că va contesta decizia în instanță și declară că părăsește partidul Mișcarea Alternativa Națională. Totodată, fostul viceprimar a vorbit despre „teroare” în primăria Chișinău și spune că funcționarii ar fi obligați să lucreze pentru PR-ul edilului capitalei.

Gutnic părăsește MAN

Tot ieri, Irina Gutnic a anunțat că părăsește partidul Mișcarea Alternativa Națională

Citeste si : Irina Gutnic anunță că părăsește partidul Mișcarea Alternativa Națională

Reacția lui Ion Ceban

Ion Ceban a reacționat la acuzațiile lansate de Irina Gutnic, afirmând că nu va comenta „supărarea” unei persoane care și-a pierdut funcția. Edilul a spus că a informat-o personal despre demisie și a acuzat-o că ar executa indicații venite „din extern”, la fel ca fostul vicepremier Andrei Spînu. Responsabilii din PAS au spus că nu vor comenta declarațiile lui Ceban.

După ce pe 11 mai a fost revocată din funcția de viceprimar, pe 13 mai, Irina Guțnic, a fost eliberată și de la șefia Apă-Canal Chișinău. Anunțul a fost făcut de primăria capitalei într-o postare pe facebook. 

Citeste si : După ce a fost revocată din funcția de viceprimar, Irina Guțnic, eliberată și de la șefia „Apă-Canal Chișinău”