Disputa privind problema gunoiul dintre primarul capitalei și ministrul Mediului se amplifică. În timp, ce Gheorghe Hajder s-a dus la Trușeni, unde a arătat o gunoiște neatorizată creată de Primăria Chișinău, despre care presa a scris anul trecut, cei de la MAN, partidului lui Ion Ceban au publicat filmulețe video în care arată cum se depozitează deșeuri, care provin de la stația de Sângera la groapa neautorizată de lângă comuna Băcioi. Subiectul a stîrnit și alte reacții. 

Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Domnule primar dacă nu ai soluții nu fă probleme. Sunt la una dintre cele 2 mii de gunoiști din toată țară și totodată la una deschisă de Ion Ceban.”

În acest video publicat astăzi, ministrul Mediului Gheorghe Hajder a vorbit despre problema gunoiului din țară și a acuzat primarul capitalei de iresponsabilitate atunci când a decis să își facă PR Politic pe această problemă sensibilă.

Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Domnule primar ați politizat pe seama Nistrului, acum vorbiți de catastrofe ecologice ce urmează mai departe? Poarte ar fi cazul să luați câteva cadre cu drona de la Ghidighici sau de aici de la Trușeni?”

Între timp, pe pagina Partidului Mișcării Alternativa Națională, al primarului a fost publicat un filmuleț video în care se vede cum se depozitează deșeuri de la stația de la Sîngera la groapa neautorizată de lângă comuna Băcioi fiind menționat că asta s-a întâmplat luna trecută.

În aceeași ordine de idei Întreprinderea Municipală Regia Autosalubritate din Chișinău dezminte că a blocat accesul operatorului din Sîngeră să depoziteze gunoiul la poligonul din Țînțăreni. Instituția a publicat un comunicat în care precizează că timp de 3 ani, agentul economic doar de câteva ori a transportat acolo deșeuri și că din această cauză contractul a fost reziliat. 

Î. M. REGIA „AUTOSALUBRITATE”, CHIȘINĂU: „Întreprinderea Municipală Regia „Autosalubritate” NU a interzis și NU a blocat accesul operatorului la depozitul municipal autorizat din Țînțăreni. Operatorul privat nu a fost împiedicat sub nici o formă să aducă deșeuri la Țînțăreni. Acesta singur, nu a transportat deșeuri 3 ani la rând conform contractului încheiat și doar de câteva ori în toată aceasta perioada a adus câteva mașini.”

De partea cealaltă, agentul economic recunoaște că în ultimele 3 luni nu a transportat acolo deșeuri, dar are o explicație.

Petru BORȘ, MANAGERUL COMPANIEI DE COLECTARE A DEȘEURILOR: „Este adevărat, dar conform clauzelor contractuale la Țînțăreni nu e permisă depozitarea deșeurilor reciclabile, biodegradabile și de construcție. Respectiv în decembrie încă stația de sortare nu funcționa. Recent am finisat lucrările de instalare și din martie am ănceput acctivitatea propriu-zisă, ca să corespundem cerințelor contractuale.”

Managerul companiei de colectare a deșeurilor ne-a expediat și câteva poze, dar și un video în care potrivit lui, marți, dar și astăzi un camion cu deșeuri a încercat să transporte gunoiul la poligonul din Țînțăreni, dar nu i s-a prmis accesul. 

Între timp, Consiliul orașului Sîngera a decis desfășurarea unui referendul local în care localnicii vor vota „pro” sau „contra” amplasării uzinei de sortare a deșeurilor pe teritoriul orașului Sîngera. Asta după ce apariția companiei nu a fost discutată cu populația și nu a fost vreo aprobare în acest sens din partea autorităților locale. 

Conflictul de la stația de sortare din Sîngera a izbucnit luna trecută, după ce Ion Ceban a declart că acolo este o catastrofă ecologică și că agentul econimic activează ilegal. Acesta a fost contrazis de Ministerul Mediului. Totodată, Hajder l-a acuzat pe Ion Ceban a creat o criză artificială după ce a interzis operatorului să transporte deșeurile la poligonul din Țînțăreni, iar ca urmare peste 80 de mii de localnici din 12 localități din suburbiile capitalei riscă să rămână cu gunoiul la poartă. 

Experții spun că aceste conflict dintre primarul capitalei Ion Ceban și ministrul Mediului Gheorghe Hajder este unul politic deoarece Ceban ar fi început deja campania electorală pentru alegerile locale de anul viitor și își atacă potențialii contracandidați de la PAS pentru a-i discredita.