Maiei Sandu ar trebui să prezinte dovezi când spune că a fost lipsită de voturi din cauza unor grupuri criminale, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, comentând acuzaţiile că grupuri criminale susţinute de forţe străine ar fi încercat să cumpere 300.000 de voturi. Dmitri Peskov, susține că alegerile din Moldova nu au fost libere, iar rezultatul ridică multe semne de întrebare.
După prezentarea primelor rezultate la alegerile prezidențiale și referendum candidatul PAS Maia Sandu, a denunțat o fraudă fără precedent. Sandu a spus că că grupări criminale împreună cu forțe străine au încercat să cumpere 300.000 de voturi și că ar exista probe și informații în acest sens.
Maia SANDU, CANDIDATUL PAS LA PREZIDENȚIALE: „Avem dovezi și informații precum că scopul grupării infracționale a fost să cumpere 300 de mii de voturi.Amploarea fraudei este fără precedent. Scopul a fost compromiterea unui exercițiu democratic. Scopul lor a fost de a induce frica și panică în societate.”
Comentând aceste acuzaţii purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov i-a cerut Maiei Sandu să aducă dovezi relevante.
Dmitri PESKOV, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PREȘEDINTELUI FEDERAȚIEI RUSE: „În primul rând, nu se spune despre ce este vorba. În al doilea rând, sunt acuzaţii destul de grave aduse acestor grupuri criminale, iar publicului ar trebui să i se prezinte nişte dovezi.”
De altfel Rusia se pare că judecă pe alții după propriul exemplu. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a descris campania electorală din Moldova ca fiind „lipsită de libertate”.
Dmitri PESKOV, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PREȘEDINTELUI FEDERAȚIEI RUSE: „În contextul unei campanii electorale lipsite de libertate și în contextul în care opoziția a fost lipsită de dreptul de a face agitație electorală, ei erau urmăriți, aruncați în închisori, ei erau interogați, nu li se permitea intrarea în țară, închideau portaluri de știri, tăiau legătura unor site-uri.”
Peskov de fapt a denunțat acţiunile pe care autorităţile de la Chișinou le-au luat împotriva reţelei fugarului Ilan Şor, refugiat la Moscova, a cărui intenţie era să cumpere sute de mii de voturi.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

