Comisia Electorala Centrala anunta ca a luat act de Dispozitia nr. 92 din 3 noiembrie a Comisiei pentru Situatii Exceptionale a Republicii Moldova prin care a fost anulata inregistrarea concurentilor electorali desemnati de catre Partidul Politic „SANSA” in cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.
In acest context, CEC a hotarat informarea neintarziata despre prevederile dispozitiei CSE a consiliilor electorale de circumscriptie de nivelul II si I, precum si a birourilor electorale ale sectiilor de votare.
Totodata, birourile electorale ale sectiilor de votare, dupa caz consiliile electorale care exercita atributia de birou, vor aplica, cel tarziu pana la ora 18:00 a zilei de 4 noiembrie 2023, stampila cu mentiunea „Retras” in toate buletinele de vot, in dreptul tuturor concurentilor electorali din partea Partidului Politic „SANSA”. La fel, va fi aplicata stampila cu mentiunea „Retras” in dreptul concurentului electoral respectiv in procesele-verbale pretiparite privind rezultatele numararii voturilor intocmite de birourile electorale si procesele-verbale de centralizare a rezultatelor votarii si, respectiv pentru centralizarea rezultatelor votarii intocmite de Consiliile electorale de circumscriptie respective.
Organele electorale inferioare vor aduce la cunostinta publica informatia privind anularea concurentilor electorali inregistrati de Partidul Politic „SANSA” si vor retrage listele de candidati facute publice la sediul biroului electoral al sectiei de votare. In context, vor fi revocate si hotararile ce vizeaza confirmarea reprezentantilor in cadrul acestora si a persoanelor de incredere ale concurentilor electorali din partea Partidului Politic „SANSA”.
Prin hotararea sa, CEC a dispus ca Partidul Politic „SANSA” sa prezinte, pana la ora 17:00 a zilei de 6 noiembrie 2023, raportul privind gestiunea financiara final pentru intreaga campanie electorala.
Catre ora 19.00 a zilei 4 noiembrie 2023, consiliile electorale de circumscriptie de nivelul al doilea vor informa Comisia Electorala Centrala despre mersul executarii Dispozitiei nr. 92 a Comisiei pentru Situatii Exceptionale a Republicii Moldova si a hotararii CEC.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


