Comisia de control al finantelor publice a aprobat, in sedinta de astazi, raportul la proiectul de modificare a unor acte legislative, inclusiv a Legii privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, Codului de procedura penala, pentru cea de-a doua lectura.
Initiativa legislativa apartine deputatului Fractiunii ACUM Platforma DA, Igor Munteanu, presedinte al Comisiei de control al finantelor publice.
Proiectul isi propune modificarea Codului de procedura penala a Republicii Moldova, incat auditorii publici ai Curtii de Conturi in cadrul proceselor penale initiate pe baza materialelor Curtii de Conturi sa fie audiati in calitate de specialisti. In prezent, acestia sunt audiati in calitate de martori, ceea ce, in opinia autorilor, reprezinta o forma de presiune individuala exercitata asupra angajatilor Curtii de Conturi, care deformeaza calitatea si scopul calificarii lor profesionale.
De asemenea, proiectul prevede ca autoritatile publice centrale de reglementare vor fi excluse din categoria de exceptii in procesul de efectuare a auditului public extern. Aceasta prevedere ar putea sa nu fie aplicata asupra Agentiei Nationale de Reglementare in Energetica, la recomandarea Comunitatii Energetice Europene, pentru a nu admite imixtiunea in activitatea acestei institutii.
Autorii proiectului sustin ca modificarile propuse ar face posibila si realizabila efectuarea unor misiuni de audit de performanta in cadrul agentiilor de reglementare, pe tematici de o importanta majora pentru stat si societate, respectiv cu un impact sporit asupra utilizarii banilor publici.
Proiectul urmeaza a fi votat in cea de-a doua lectura, in plenul Parlamentului.