Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova condamnă ferm încălcarea spațiului aerian național prin survolarea unei drone de tip Shahed, incident înregistrat în dimineața zilei de astăzi, în zona localității Tudora, raionul Ștefan Vodă. 

„Acest incident constituie o violare inacceptabilă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, contrară normelor dreptului internațional", se arată în comunicatul emis de minister. 

Astfel, MAE reiterează că asemenea acțiuni pun în pericol securitatea cetățenilor săi și stabilitatea regională. 

De asemenea, ministerul Afacerilor Externe solicită respectarea spațiului aerian al Republicii Moldova și reafirmă angajamentul pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor săi.

O dronă a survolat din nou spațiul aerian al Republicii Moldova

În această dimineață, o dronă de tip Shahed a survolat din nou spațiul aerian al Republicii Moldova. Despre asta, a anunțat ministerul Apărării într-un comunicat. 

Citeste si : O dronă de tip Shahed a survolat din nou spațiul aerian al Republicii Moldova. Detaliile ministerului Apărării

Spațiul aerian al țării noastre a fost survolat și anterior

În ultima perioadă, de mai multe ori spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat de drone. Unele au și căzut pe teritoriul țării noastre.

Luna trecută, după ce un aparat de zbor asemănător unei drone a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, au fost găsite fragmente de dronă în satul Tudora, situat la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră. Drona conținea explozibil și a fost detonată controlat de specialiștii Secției tehnico-explozive.

Și în luna ianuarie, o dronă căzută la Ștefan Vodă a fost detonată de geniștii Armatei Naționale.

Citeste si : Alertă în estul Republicii Moldova: o dronă de tip Shahed a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova

Ambasadorul Rusiei la Chișinău a fost convocat de mai multe ori la MAE

De cele mai multe ori, după aceste încălcări, Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, era convocat la ministerul de Externe. De fiecare dată, acesta refuza să comenteze și să răspundă la întrebările jurnaliștilor. 

Citeste si : Ambasadorul Rusiei la Chișinău - convocat la MAE: I-a fost transmis protestul ferm al părții moldovenești, după ce o dronă rusească a survolat ilegal spațiul aerian al țării noastre - VIDEO