Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa joi, 12 noiembrie, la summitul Comunității Politice Europene, organizat în capitala Irlandei, Dublin.

Potrivit Președinției, în cadrul reuniunii, șefa statului va discuta cu mai mulți lideri europeni despre parcursul european al Republicii Moldova și consolidarea parteneriatelor în domeniul securității.

Acord privind securitatea socială între Republica Moldova și Irlanda.

Astăzi, 11 noiembrie, Maia Sandu va avea o întrevedere bilaterală cu premierul irlandez Micheál Martin. Totodată, în prezența celor doi oficiali, va fi semnat un acord privind securitatea socială între Republica Moldova și Irlanda.

Documentul va permite cetățenilor care au muncit legal în ambele țări să cumuleze perioadele de activitate la stabilirea dreptului la pensie. În Irlanda locuiesc aproximativ 30.000 de cetățeni moldoveni.

Moldova a găzduit Summitul Comunității Politice Europene în iunie 2023

Summitul Comunității Politice Europene reunește lideri din aproape 50 de state europene și oferă o platformă de discuții privind securitatea, stabilitatea și cooperarea pe continent. Republica Moldova a găzduit reuniunea în iunie 2023, la Bulboaca.