Rechemarea din funcție a fostului ambasador al Republicii Moldova la New Delhi continuă să genereze controverse, după ce ministrul de Externe, Mihai Popșoi, și diplomatul Ana Taban au venit cu versiuni contradictorii privind motivele deciziei.

Într-o emisiune la Radio Moldova, Mihai Popșoi a declarat că totul a pornit în urma unor plângeri grave, venite atât din interiorul, cât și din afara ambasadei. Potrivit acestuia, a fost trimisă o misiune de audit care ar fi scos la iveală presupuse abateri financiare.

„Acele plângeri erau cât se poate de grave și a fost nevoie să detașăm o misiune de audit pentru a verifica, a elucida acele plângeri și acuzații. În urma misiunii de audit, au fost constatate abateri financiare grave, care, conform legii, au fost transmise instituțiilor de drept. Ulterior a fost inițiat un dosar penal privind delapidarea fondurilor”, a explicat Popșoi.

Oficialul a mai menționat că, în contextul acestor constatări, imaginea instituției diplomatice ar fi fost afectată, ceea ce ar fi justificat rechemarea din funcție a ambasadorului. Totodată, el a spus că Ana Taban ar fi refuzat în repetate rânduri să-și perfecteze accesul la secret de stat, iar plecarea în concediu fără o coordonare corespunzătoare ar fi reprezentat un alt factor care a influențat decizia.

În replică, Ana Taban respinge acuzațiile și afirmă că explicațiile ministrului nu corespund realității. Aceasta susține că a fost rechemată din funcție anterior misiunii de audit și califică declarațiile oficialului drept „mincinoase”.

„Am fost rechemată din funcție la data de 6 august, iar permisiunea de audit a avut loc în perioada 8–12 septembrie. Ulterior a fost întocmit un raport de audit care ar fi fost falsificat. Drept dovadă este răspunsul Procuraturii Anticorupție, care confirmă că nu fac parte din niciun dosar penal”, a declarat fosta ambasadoare.

Anterior, fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, a menționat că a fost demisă pe nedrept și spune că l-a dat în judecată pe ministrul de externe Mihai Popșoi. Într-un mesaj video publicat pe o rețea de socializare, diplomata invocă rechemarea neîntemeiată din funcție și abuzuri legate de sancțiunile disciplinare aplicate ulterior.

Citeste si : Fostul ambasador al Republici Moldova în India a dat în judecată conducerea ministerului Afacerilor Externe și vine cu acuzații către Mihai Popșoi. Reacția MAE