Moldova va trebui să soluționeze conflictul înghețat din regiunea transnistreană, pentru a putea deveni membră a Uniunii Europene. De această părere este fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza. În cadrul podcastului Lorenei, ex-premierul a declarat că locuitorii din stânga Nistrului încep să conștientizeze lipsa unui viitor în forma actuală, iar schimbarea mentalității lor ar putea facilita rezolvarea conflictului.

Ion STURZA, FOSTUL PREMIER AL REPUBLICII MOLDOVA: „Sunt mai multe formule de a rezolva problema. Ceea ce se întâmplă astăzi în Transnistria este extrem de favorabil. Acolo, au început oamenii să se trezească și o să înțeleagă că nu există niciun viitor așa cum sunt ei. Acolo există o castă de FSB-iști care trebuie extrași de acolo și restul se poate relativ ușor de rezolvat."

Întrebat dacă conflictul înghețat din regiune poate fi rezolvat fără voința Rusiei, Sturza a sugerat că Rusia nu mai deține influența de odinioară în zonă.

Ion STURZA, FOSTUL PREMIER AL REPUBLICII MOLDOVA: „Ei avansează câte 3 metri pe zi, omorând zeci de mii de oameni. Dacă ați observat poziția doamnei Maia Sandu este extrem de curajoasă. Ea nu mai ia în considerație ce vor rușii sau ce nu vor ei. Dar cel mai important este schimbarea mentalității oamenilor de acolo."

Fostul premier este de părere că unicul impediment de acolo nu este armata care staționează ilegal, ci ofițerii FSB-ului rusesc.

Ion STURZA, FOSTUL PREMIER AL REPUBLICII MOLDOVA: „De la diferite estimări, există de la 56-80 de ofițeri activi ai FSB-ului rusesc care au început să creeze probleme. Aceia dacă sunt extrași, lucrurile se simplifică."

În același timp, Ion Sturza a declarat că Moldova va trebui să soluționeze conflictul înghețat din regiunea transnistreană înainte de finalizarea negocierilor de aderare la UE, pentru a putea deveni membră a Uniunii Europene.

Ion STURZA, FOSTUL PREMIER AL REPUBLICII MOLDOVA: „Eu am foarte mari rezerve că vom putea semna acordul final fără de soluționarea diferendului transnistrean."

Potrivit ultimelor date ale responsabililor de la biroul politici de reintegrare, până la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, în stânga Nistrului erau în jur de 1500 de militari ruși. Autoritățile de la Chișinău, inclusiv președintele Maia Sandu, au cerut Rusiei de nenumărate ori să-și retragă militarii de pe teritoriul țării noastre, dar Moscova nu s-a conformat. 

Ion Sturza a fost invitatul celui de-al 11-lea episod al Podcastului Lorenei, care a fost publicat pe pagina de youtube a PRO TV Chișinău.