Prim-ministrul Natalia Gavrilita a declarat ca solicitarea operatorilor de a fi majorate tarifele la energia electrica a fost una asteptata, asta dupa ce tara noastra este nevoita acum sa procure energie doar de pe piata din Romania, unde preturile sunt mai mari, decat contractele care existau anterior. 

„Decizia va fi luata de ANRE. Este foarte important ca sa aiba loc discutiile publice, sa fie facute transparent toate calculele, dar cunoastem bine ca din noiembrie situatia pe piata energiei electrice s-a inrautatit. Nu mai avem securitate energetica in domeniul electricitatii, procuram in fiecare zi pe piata, avem cateva contracte de cantitati mici, bilaterale, dar majoritatea consumului de energie este procurat pe piata OP-COM din Romania. Aceasta piata este una zilnica, unde preturile sunt mult mai mari, decat contractele care existau anterior. De aceea, am vorbit si anterior despre asteptarea ca preturile la energia electrica ar putea creste”, a declarat premierul in cadrul unei conferinte de presa. 

Totodata, Natalia Gavrilita a mentionat ca anume din  aceasta cauza Guvernul a inclus si compensatii pentru electricitate in programul de reducere a vulnerabilitatii energetice. 

„Hotararea Guvernului care a fost adoptata contine si anumite cifre de compensatii pentru electricitate in caz de cresterea tarifului la un anumit nivel. Vom vedea care va fi decizia ANRE-ului si vom vedea daca ne putem permite o extindere a nivelului de compensatii in caz ca va fi nevoie”, a adaugat Natalia Gavrilita. 

Ieri, Premier Energy si FEE Nord au trimis o solicitare catre Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica prin care cer majorarea pretului pentru energia electrica.

Astfel, Premier Energy cere majorarea tarifului de la 4,77 lei/kWh, pana la 6,38 lei/kWh. Cei de la FEE Nord solicita majorarea tarifului de la 4,81 lei/kWh pana la 5,68 lei/kWh. 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.