Vicepresedintele partidului SOR, care plecase din tara inainte de perchezitiile din dosarul finantarii partidului SOR, s-a prezentat la Procuratura Anticoruptie, unde i-a fost adusa la cunostinta invinuirea, iar acesta solicitat termen pana la 16 martie 2023 pentru a face cunostinta cu aceasta.

Potrivit Procuraturii Anticoruptie, la 16 iulie 2022, dupa ce persoane neidentificate au divulgat date privind identitatea persoanelor investigate, vicepresedintele partidului SOR impreuna cu alti participanti la savarsirea infractiunilor incriminate a parasit teritoriul Republicii Moldova, cu scopul de a se eschiva de la organul de urmarire penala. In acest sens, pe 23 septembrie 2022. acesta a fost pus sub invinuire in lipsa. 

„Prin ordonanta din 23 septembrie 2022, din considerentul ca nu era cunoscut locul aflarii invinuitului, subdiviziunii specializate a Centrului National Anticoruptie, i-a fost dispusa efectuarea investigatiilor in vederea cautarii invinuitului”, se arata in comunicatul emis de Procuratura Anticoruptie. 

Pe 14 noiembrie 2022, magistratii Judecatoriei Chisinau, sediul Ciocana, au admis demersul procurorului privind aplicarea masurii de arest preventiv pe un termen de 30 zile, din momentul retinerii, cu mentinerea persoanei in penitenciarul nr.13. Pe 15 februarie, insa, magistratii au admisa cererea avocatului privind inlocuirea masurii preventive, fiind inlocuita cu liberarea provizorie sub control judiciar, pe un termen de 30 zile.

„Prin aceeasi incheiere, instanta a obligat invinuitul de a se prezenta la organul de urmarire penala in termen de 21 de zile, din momentul pronuntarii incheierii. Procurorul de caz, a contestat incheierea din 15 februarie la Curtea de Apel Chisinau, motivand ca legislatia procesuala nu prevede examinarea unei cereri de inlocuire a masurii preventive in lipsa invinuitului. Prin decizia Colegiului penal al Curtii de Apel Chisinau din 23 februarie, recursul a fost respins ca fiind neintemeiat, cu mentinerea in vigoare a incheierii din 15 februarie”, se mai arata in comunicat. 

Reprezentantii de la Procuratura Anticuroptiei mentioneaza ca instantele judecatoresti au procedat similar si in cazul contabilei partidului SOR.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.