La doar câteva ore după depunerea jurământului de învestire, noii membri ai Cabinetului condus de premierul Vasile Tofan au fost prezentați colectivelor ministerelor pe care le vor conduce. Șeful Executivului le-a cerut să accelereze reformele și să mențină un dialog permanent cu cetățenii.

Cabinetul de miniștri condus de premierul Vasile Tofan a intrat în activitate, iar cei patru noi membri ai Guvernului au fost prezentați, miercuri, echipelor din ministerele pe care le vor conduce.

Astfel, Alexandru Gasnaș a preluat conducerea Ministerului Sănătății, Radu Musteața a fost prezentat colectivului Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Victoria Belous a revenit la conducerea Ministerului Finanțelor, iar Dan Suruceanu va conduce Ministerul Culturii.

Premierul cere rezultate și reforme

Cu prilejul prezentării noilor miniștri, prim-ministrul Vasile Tofan și-a exprimat încrederea că experiența și profesionalismul acestora vor contribui la implementarea priorităților asumate de Executiv.

„Așteptările sunt mari, vă rog să aveți curajul și determinarea să faceți schimbările necesare, cu sprijinul echipelor, și să aveți o comunicare bună cu oamenii”, a declarat premierul.

Totodată, șeful Guvernului le-a mulțumit miniștrilor care și-au încheiat mandatele pentru activitatea desfășurată și contribuția adusă în perioada în care au făcut parte din Executiv.

Guvernul Tofan și-a început oficial mandatul

Înainte de preluarea ministerelor, premierul Vasile Tofan și membrii noului Cabinet de miniștri au depus jurământul de învestire în prezența președintei Maia Sandu și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Noul Executiv își începe mandatul cu o echipă în care au fost operate patru schimbări la nivel ministerial, în timp ce majoritatea miniștrilor și-au păstrat portofoliile. Guvernul urmează să implementeze programul de guvernare prezentat Parlamentului, axat pe continuarea reformelor, dezvoltarea economică și accelerarea procesului de integrare europeană.

Guvernul Tofan a primit votul de încredere al deputaților

Aproape șapte ore - atât au durat ieri dezbaterile din parlament înainte de votul pentru noul guvern. Premierul desemnat, Vasile Tofan, a fost luat la întrebări de deputați despre economie, investiții, pensii, privatizări, componența Cabinetului de miniștri și multe alte domenii. Opoziția i-a cerut explicații, dar și promisiunea că va veni periodic în Legislativ cu rapoarte de activitate. 

Citeste si : Vasile Tofan, după votul de încredere acordat de Parlament: „Simt o mare responsabilitate, dar și presiunea acestui mandat”

În discursul susținut în fața deputaților, premierul Vasile Tofan și-a prezentat echipa de miniștri și programul de guvernare, vorbind despre principalele priorități ale viitorului executiv. Acesta a promis relansarea economiei, atragerea investițiilor, un stat mai eficient și reforme în domenii-cheie, precum justiția, administrația publică și piața muncii. Tofan a declarat că își dorește să conducă țara mai puțin prin declarații și mai mult prin rezultate concrete.

Cine este Vasile Tofan

Vasile Tofan este investitor și om de afaceri, cu experiență în management și investiții internaționale, iar în prezent este implicat în mai multe proiecte de afaceri din Republica Moldova. Nu este însă pentru prima dată când i se propune funcția de prim-ministru. Acum două luni, în podcastul Lorenei Bogza, Tofan a dezvăluit că președinta Maia Sandu i-a propus să preia conducerea Guvernului, însă a refuzat, spunând că avea nevoie de timp pentru a-și încheia angajamentele din mediul de afaceri. În cele din urmă, funcția a fost preluată de Alexandru Munteanu.

Vasile Tofan conduce Mișcarea Civică „Europa 2028”, creată pentru a susține reformele și integrarea europeană a Republicii Moldova. Totodată, acesta administrează investiții în valoare de aproximativ 1,8 miliarde de dolari în Republica Moldova și Ucraina. A absolvit Universitatea Harvard și Universitatea Erasmus din Rotterdam.