O fotografie publicată de liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, și comentată de acesta într-un mesaj video a stârnit un nou scandal politic. Costiuc susține că deputatul PAS Radu Marian ar fi comandat o sticlă de vin de 1.680 de lei și stridii în timpul ședinței în care parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului Tofan. Contactat de PRO TV, Radu Marian respinge acuzațiile și spune că nu era vorba despre vin, ci despre două vouchere-cadou cumpărate pentru doi prieteni.
Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a publicat pe rețelele sociale o fotografie surprinsă în plenul Parlamentului, pe care a comentat-o într-un mesaj video. Acesta susține că imaginea ar arăta o comandă plasată de deputatul PAS Radu Marian pentru o sticlă de vin în valoare de 1.680 de lei și stridii.
Vasile COSTIUC, LIDERUL PARTIDULUI DEMOCRAȚIA ACASĂ: „Când lumea se gândește la programe politice și se dezbat miniștrii, Radu Marian comandă o sticlă de vin de 1.680 de lei. Câți moldoveni cu salarii de 5.000 de lei își permit o asemenea sticlă? Cel mai modest deputat, care vine cu bicicleta la serviciu, care face parte din brigada „Kenții” și care nu a înțeles lecția de data trecută, că și-au cerut scuze că nu mai comandă în timpul plenului și nu mai discută despre băutură”.
Radu Marian a respins acuzațiile și a venit cu o explicație.
Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: „Telegramurile fac din țânțar armăsar. Mai mulți prieteni am strâns fiecare câteva sute de lei să luăm cadou pentru alți doi prieteni care au avut ambii zi de naștere, iar eu am fost cel care a comandat online câte un voucher pentru fiecare, aproximativ 800 de lei per voucher. Nici măcar nu era pentru mine. Trebuia să le dăm seara voucherele și era final de ședință plenară, printre ultimele discursuri ale deputaților”.
Marian afirmă că în imagine „scrie clar că este vorba despre un voucher”, și nu despre o sticlă de vin.
Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: „Costiuc are păcate mult mai mari. Trebuie să răspundă pentru faptul că justifica agresiunea rusă asupra Moldovei, pentru faptul că a servit pe Plahotniuc și pentru că nu a plătit ani la rând impozite, a declarat zero venituri, dar își permite să-și ducă copiii la școli private. Face astfel de videoclipuri ca lumea să uite de acțiunile și trecutul lui. Tot în acea poză chiar scrie că e voucher”.
„Kenții de pe Whatsapp”
Un asemenea scandal a avut loc anul trecut. Un chat al deputaților PAS, deschis în timpul ședinței și surprins pe ecranul laptopului deputatului Maxim Potîrniche, s-a viralizat pe rețelele sociale. Discuțiile din conversație vizau o petrecere, iar denumirea grupului era într-un slang rusesc. Fotografia a fost publicată de un deputat al Partidului Democrația Acasă și a generat critici. Deși Potîrniche susține că discuția a avut loc în timpul unei pauze tehnice, ora indicată în chat arată că, în acel moment, în plen se dezbătea un proiect de lege privind evaluarea judecătorilor.
Chatul, denumit „Kenții” – un termen din argoul rusesc – conținea discuții despre consumul de alcool. Mai exact, din imaginile publicate reiese că deputatul Eugen Sinchevici întreabă cine are alcool, Radu Marian răspunde că ar avea „vreo patru sticle”, iar ulterior este citat un vers dintr-o piesă a trupei Carla’s Dreams. La conversație au apărut ca participanți și deputații Adrian Băluțel, Marcel Spătari și Alexandr Trubca.
Sursă video: Vasile Costiuc

