Partidul SOR trebuie sa dea statului peste doua milioane de lei. Asta pentru ca in timpul campaniei electorale pentru parlamentarele din februarie, formatiunea ar fi obtinut acesti bani ilegal, spun responsabilii de la CEC. O decizie in acest sens a fost luata de Curtea Suprema de Justitie, iar reprezentantii partidului spun ca este incorecta.

Rodica SIRBU, PURTATORUL DE CUVANT AL CEC: “Pe motiv ca a primit donatii de la persoane juridice care au avut contracte publice in ultimii trei ani de zile, fapt care este cotrar prevederilor legale.” 

Astfel, in luna aprilie, CEC-ul a cerut Partidul SOR sa achite statului peste doua milioane de lei, in termen de sase luni. Reprezentantii formatiunii, insa, au mers in judecata. Totusi, la inceputul lui decembrie, Curtea Suprema de Justitie a dat castig de cauza Comisiei Electorale Centrale. Membrii partidului spun ca nu vor achita statului acesti bani.

Alina SARGU, PURTATORUL DE CUVANT AL PARTIDULUI SOR: “Curtea Suprema de Justitie va examina un alt proces legat de acest caz si speram sa ia o decizie legala in raport cu partidul SOR. In caz contrar ne vom adresa la CEDO.”

Ilan Sor este condamnat la sapte ani si jumatate de inchisoare pentru fraude la BEM. Acesta ar fi parasit tara, cand democratii au plecat de la guvernare. De atunci, Sor, care a fost lipsit de imunitate parlamentara, a aparut in mai multe interventii video, dar nu a spus niciodata unde se afla. Anterior, seful Interpol Moldova a anuntat ca fostul primar de Orhei ar fi in Israel.