Partidul Democrat din Moldova va ataca la Curtea Constitutionala modificarile in Legea cu privire la Procuratura, adoptate in doua lecturi de majoritatea parlamentara.

Anuntul a fost facut cu putin timp in urma de serviciul de presa al democratilor.

In luarea de cuvant de la tribuna Parlamentului, deputatul democrat, Vlad Cebotari, a subliniat ca proiectul de lege propus de Ministerul Justitiei inseamna de fapt supunerea directa a Procuraturii controlului politic. Cebotari a amintit ca legea in vigoare a fost elaborata cu participarea reprezentantilor societatii civile, dar si a expertilor occidentali si a avut menirea sa asigure independenta institutiei si acordarea unei autonomii depline Consiliului Suprem al Procurorilor.

„Credeam sincer ca majoritatea din aceasta sala, la fel ca cetatenii isi doresc o justitie corecta, mai putin politizata, care sa nu depinda de indicatiile de peste drum, de la Ministerul de Interne sau din alta parte, dar se vede ca nu ne este sortit acest lucru. Unica explicatie este ca doriti sa fie controlata politic institutia Procuraturii. Mutati filtrul la Ministerul Justitiei. Unde este separarea puterilor in stat?”, a declarat Vladimir Cebotari.

„Prin proiectul de lege inaintat astazi de noua guvernare, CSP este lipsit de atributiile pe care le are conform Constitutiei. PDM va contesta la Curtea Constitutionala aceasta lege”, a mentionat deputatul Pavel Filip.