Pe rețelele de socializare lupta pentru fotoliul de președinte se întețește. Pe ultima sută de metri, candidații parca se iau la întrecere pentru a ajunge în cât mai multe localități. Bat pe la porțile oamenilor, împart ziare, caută voturi în piețe și continua să facă promisiuni care mai de care. Bătălia devine tot mai fierbinte, iar unii, chiar s-au lansat în amenințări publice.

Alexandr Stoianoglo își caută, se pare, alegătorii prin piețele din țara, s-a filmat la Bălți, dar și la piața din Nisporeni. Acesta are întâlniri cu alegătorii, iar unele discursuri nu sunt departe de retorica celor care tirajează falsurile propagandei ruse.

„Eu am descoperit recent că în strategia de securitate națională este scris în felul următor, că „Federația Rusă este principalul pericol pentru Republica Moldova”, ceea ce din punctul meu de vedere, este o iresponsabilitate totală. În limbaj diplomatic asta înseamnă că noi aproape îi declarăm război Federației Ruse. E o prostie totală.”

De asemenea, candidatul susținut de socialiști postează spoturi scurte în limba română și rusă.

„Pace, securitate, neutralitate. Acestea sunt tradițiile noastre. Patriotismul, grijă pentru familie și copii, echitate socială.”

Candidatul PAS Maia Sandu își continuă turul său prin localități. 

„- Bună ziua, ce faceți, cum sunteți?

- Tot respectul din partea noastră! 

- Mulțumesc tare mult!”

„- Bună ziua, ce faceți? Ce duceți acolo? 

- Iaca mi-am primit pânica! 

- Aaa.”

„- Vreo prăsadă? 

- Mulțumesc! Să știți că deja m-o servit cineva.”

Maia Sandu a luat la pas satele Moldovei și bate la porțile oamenilor pentru a-i îndemna să iasă la vot.

„Avem de făcut alegeri tare importante pentru noi și pentru țară. La referendum nu există turul 2, de aceea este important să meregem și să alegem din prima. Să facem o alegere bună pentru toți oamenii Moldovei.”

Sandu face campanie și în mediul virtual, pe facebook, youtube sau Tik Tok.

„Daca ai 18 ani și ai Tik Tok și dacă îți iubești țara te aștept duminică la ora 10 să discutăm despre alegeirle din 20 octombrie, despre referendum.”

Renato Usatîi își continuă campania în stilul său, uneori folosind un limbaj mai deocheat.

„Dacă se întâmplă, îmi spuneți că „Usatîi sunteți cel mai mare pi pi pi și tot așa.”

Usatîi a lansat amenințări la adresa unor contracandidații, fără să le de anume.

„Credeți că o să mă impuneți să susțin alt candidat? Eu vă îngrop pe voi pe toți și pe candidatul vostru, dacă o să continuați asta.”

De asemenea, Usatii, de fapt ca și alti candidați, face promisiuni, care nu prea au legătură cu atribuțiile unui președinte.

„O să mă încalț în ciubote, o să trebuiescă o să pun mâna pe hârleț. Eu vreau să fiu președintele țării care soluționează rapid problemele care s-au adunat.”

Își caută voturile prin piețe și Vasile Tarlev.

„Vă rog, dați-mi o bucată de „șioric”. La noi așa se zicea „șioric”.  Ce nu-i moldovenesc nu cupar, nu vă supărați. Asta tot cred că-i de la nord, nu?”

Tarlev merge prin localități și filmează spoturi electorale.

„Am fost dezbinați și separați prin diferite cauze, istorie, limbă, religie, est, vest, corupție, culoare politică. Este momentul să spunem ajunge.”

Își continuă activ campania și Irina Vlah.

„- Mulțumesc, dragii mei! Bună ziua! Salut! Bună ziua, dragii mei. Bună ziua, dragii mei!”

Fostul bașcan a autonomiei găgăuze are un discurs acuzator la adresa guvernării și face promisiuni pe care nu spune cum le va realiza.

„Pe 20 octombrie o să înceapă o nouă istorie, luminoasă, a Republicii Moldova.”

În plină campanie electorală, fostul premier Ion Chicu a sărbătorit ziua vinului la Orhei.

Și a mers prin localități de unde a postat discursurile primarilor care îl susțin.

„Eu am încredere în acest om. Bravo că dacă el devine președinte numaidecât o să rezolve și întrebările din partea asta. Cunoaște-n bani. Omul dacă cunoaște-n bani, o să fie în regulă.”

Candidatul independent Andrei Năstase a filmat într-un spot în care face mai multe promisiuni.

„Trebuie să acționăm. A venit timpul să schimbăm cu adevărat lucrurile din țara noastră. Este timpul să investim în oameni, în educație, în tehnologii, să creăm locuri de muncă bine plătite.”

Și s-a lăsat copleșit de amintirile din copilarie.

„Un amestec de bucurie pură, de curiozitate și de descoperire. Eu îmi amintesc de mirosul de fân proaspăt, de gustul merelor albe din copacul din grădină.”

De asmenea, Năstase merge și el prin unele sate.

„Noi suntem aici la un fel de „planiorkă”.

Octavian Țîcu, se pare, caută voturile diasporei. Acesta a postat imagini de la întâlniri cu alegătorii din Irlanda și Italia.

Și și-a prezentat programul său electoral într-o conferință alături de colegii săi de la Blocul Împreună.

„Este timpul oamenilor de stat să decidă viitorul Republicii Moldova și în spatele meu avem un guvern pregătit să-și asume guvernarea.” 

Victoria Furtună s-a filmat alergând prin mulțime, în timp ce pe fundal răsună imnul său de campanie.

„Doamne, doamne, mulțumesc că m-ai adus până aici!”

Într-un alt video apare chemând oamenii să o înconjoare.

Tudor Ulianovschi a postat și el un spot video, asemănător cu cele al lui Andrei Năstase.

„Vom aduce tinerii în câmpul muncii, vom asigura locuri de muncă și salarii bine plătite, educația bazată pe principii sănătoase și valori tradiționale.”

În același spot în care apare trăgând clopotele alături de soția și fiica sa,

Ulianovschi afirmă că...

„Pentru mine partenerul de viață este în primul rând țara pe care o iubesc.”

De asemenea, a postat un video în care o femeie îi apreciază calitățile sale fizice.

„E frumos, uite! Are bortă în obraz și ochii frumoși. Să-i spui că-i bravo din partea mea! O să-l iau ca să-l pun la mine acolo în „stencă”.”

Natalia Morari, care până nu demult era mai mult activă pe rețelele sale de socializare, a început să împartă ziare prin localități.

Morari s-a arătat deranjată că pozele sale în care consumă ouă alături de mai mulți oameni au fost arătate la știri și a ținut să-și explice acțiunea.

„Este important să arate o singură poză unde eu beau ouă. Ceea ce eu am făcut săptămâna trecută în semn de protest și solidaritate cu colectivul unei fabrici de păsări de la Nord, din raionul Dondușeni. O fabrica care este persecutată de ANSA, la care s-a găsit salmonela, care, de fapt, în realitate nu există și eu în semn de protest am băut acele ouă.”

Cei 11 candidați înscriși în cursa pentru prezidențiale mai pot face agitație electorală până vineri.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.