Campania electorală pentru referendumul din 20 octombrie a început oficial acum două zile, însă la modul practic aceasta are loc deja de aproape jumătate de an. Partidele au luat anumite poziții față de acest plebiscit, imediat ce parlamentul a decis că va avea loc odată cu alegerile prezidențiale. Politicienii s-au împărțit în trei tabere, cei care promovează activ opțiunea „pentru UE”, cei care își îndemnă susținătorii să voteze contra sau alții care au ales să boicoteze scrutinul. Până acum la CEC s-au înregistrat 11 partide pentru a participa le referendum, iar în cazul altor 6, dosarele sunt în examinare.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PAS: „Integrarea Europeană a Republicii Moldova este calea cea mai firească de dezvoltare socială, economică, politică și de coeziune a societății noastre.”
„Locul Moldovei este în marea familie europeană” - este mesajul pe care partidul de guvernare îl promovează activ. Cei de la PAS nu au așteptat demararea campaniei electorale pentru a promova integrarea europeană a țării, dar și-au organizat o campanie proprie care a început încă din vară.
Celelalte partide pro-europene din opoziția extraparlamentară au tărăganăt anunțarea poziției lor față de acest plebiscit. Nemulțumirea lor a fost legată de faptul că a fost inițiat de șefa statului sau că „nu este acum momentul potrivit, ci după încheierea negocierilor.” Într-un final, o parte din formațiuni s-au înregistrat la CEC pentru a participa la referendum cu opțiunea „DA”. Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ”, format din trei partide, se declară pentru integrare europeană, subliniind că acest deziderat nu poate aparține unui singur partid.
Dinu PLÎNGĂU, CO-PREȘEDINTE AL BLOCULUI ÎMPREUNĂ: „Cetățenii Republicii Moldova merită ca Europa să fie aici, la noi acasă.”
Ștefan GLIGOR, CO-PREȘEDINTE AL BLOCULUI ÎMPREUNĂ: „Un obiectiv care trebuie să devină strategic și național – integrarea europeană a Republicii Moldova.”
Alexandru BUJOREAN, CO-PREȘEDINTE AL BLOCULUI ÎMPREUNĂ: „Să cimentăm acest curs și să-l facem prioritar și ireversibil.”
Primarul capitalei și echipa sa de la MAN, au avut aceleași nemulțumiri și, la fel, s-au gândit o perioadă ce să le spună susținătorilor despre votul la referendum, dar aproape pe ultima sută de metri au decis.
Ion CEBAN, LIDER MAN: „Îndemnul nostru este să participați la referendum, iar opțiunea care este și va fi promovată, a particului MAN, este opțiunea „da”.”
S-au înregistrat cu aceeși opțiune și cei din Partidul Verde Ecologist, de la „Mișcarea Respect Moldova”, de la Coaliția pentru Unitate şi Bunăstare, Partiodul
Democrația Acasă, dar și cei de la Alianța Liberalilor şi Democraților pentru Europa.
Arina SPĂTARU, LIDER ALDE: „Ne dorim ca peste 20 de ani să ne regăsim în familia europeană, iată de ce ALDE în anul 2024 va pune prioritate pe referendumul constituțional.”
Deocamdată, însă, aceste partide nu fac niciun fel de campanie pentru referendum. Două partide spun deschis „nu” referendumului. Comuniștii au decis că vor vota împotrivă, iar mesajele lor publice sunt concentrate anume în această direcție.
Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: „Să voteze „împotrivă”, așa cum e scris în formula care e scrisă pentru referendum. Acest referendum nu trebuie la nimeni, cheltuieli de bani, batere de cap la cetățeni.”
„Nu” spune și fugarul Șor, dar și grupul de partide afiliate acestuia. Partidul Renaștere participă cu opțiunea „NU.”
Vasile BOLEA, MEMBRU AL BLOCULUI VICTORIE: „Eu sunt sigur că acest referendum va eșua”
A treia categorie de politicieni sunt cei care au anunțat că vor boicota plebiscitul. Printre aceștia, cei mai vocali sunt socialiști.
Igor DODON, PREȘEDINTELE PSRM: „Buletinul nu trebuie să-l luați, nu participați la asta. Așa vom avea șansa ca să facem cumva ca acest referendum să nu treacă.”
Mai sunt politicieni, care au anunțat că vor boicota referendumul, în timp ce alții încă nu iau nicio poziție. În total Comisia Electorală Centrală a înregistrat 11 formațiuni participante la referendum, iar alte 6 dosare încă sunt în examinare. Referendumul care va avea loc pe 20 octombrie va fi unul constituțional, iar pe buletinul de vot va fi o singură întrebare: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”, cu două variante de răspuns: „Da” și „Nu”. Dacă referendumul va fi validat și va întruni majoritatea voturilor de „Da”, atunci Constituția va fi modificată, iar integrarea în Uniunea Europeană ar urma să devină „obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

