Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua o vizită oficială la Chișinău în perioada 6-7 noiembrie. Oficialul va participa la ședința solemnă a Parlamentului Republicii Moldova și va susține un discurs cu ocazia constituirii Parlamentului de legislatura a XII-a.
Totodată, Metsola va avea o întrevedere cu președintele Maia Sandu, urmată de o conferință de presă.
De asemenea, Roberta Metsola se va întâlni cu prim-ministrul Alexandru Munteanu. Președintele Parlamentului European va mai participa la un eveniment public dedicat tinerilor, organizat la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din capitală.
Anterior, în luna noiembrie a anului 2022, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a mai susținut un discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova, transmițând un mesaj de susținere a parcursului european al țării noastre.

