Republica Moldova a reușit să elibereze și să readucă acasă doi cetățeni moldoveni ținuți în captivitate în Rusia. Primele imagini cu cei doi angajați ai Serviciul de Informații și Securitate în momentul eliberării au fost publicate de presa rusă. Acțiunea a avut loc în cadrul unui schimb internațional de persoane, anunțat de Maia Sandu.
Potrivit agenției TASS din Rusia, schimbul loc a avut loc la granița dintre Belarus și Polonia. Schimbul s-a desfășurat după formula „5 la 5” și a vizat cetățeni din mai multe state, inclusiv din Federația Rusă, Belarus și alte țări din spațiul CSI. În urma operațiunii, cinci persoane aflate în detenție în diferite state ale Uniunii Europene și alte țări au fost returnate, la schimb cu alți cinci deținuți.
Printre persoanele revenite în Rusia se numără omul de știință rus Alexandr Butiagin, precum și soția unui militar rus care face parte din contingentul de menținere a păcii dislocat în regiunea transnistreană.
Conform informațiilor prezentate de autoritățile ruse, cetățenii ruși au fost schimbați, printre altele, pe doi ofițeri ai Serviciul de Informații și Securitate, care ar fi ajuns în Rusia în 2025 folosind documente false.
În total, în urma acestei operațiuni au fost eliberați 10 cetățeni din diferite state.
Potrivit Maiei Sandu, operațiunea s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni și a implicat cooperare internațională la nivel înalt. În acest context, șefa statului a mulțumit partenerilor externi pentru sprijin, inclusiv administrației conduse de Donald Trump, precum și autorităților din SUA, Polonia și România.

