Asociația Promo-LEX solicită intervenția urgentă a autorităților constituționale și a partenerilor internaționali pentru eliberarea lui Emilian Ceban, un tânăr de 18 ani la momentul reținerii, despre care organizația afirmă că ar fi fost condamnat ilegal în regiunea transnistreană după ce a refuzat să continue serviciul în structurile paramilitare de la Tiraspol.

Reținere și condamnare contestată de organizațiile pentru drepturile omului

Potrivit Promo-LEX, Emilian Ceban ar fi fost reținut în anul 2022, după ce a refuzat să semneze un contract militar pe termen lung cu structurile de forță ale administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Ulterior, acesta ar fi fost acuzat de așa-numita „trădare de patrie” și condamnat la 12 ani de închisoare.

Organizația susține că tânărul ar fi fost ținut timp de o lună în izolare totală, fără acces la avocat și fără contact cu familia, iar în prezent s-ar afla în continuare în detenție în condiții precare. Promo-LEX califică cazul drept unul „fabricat” și avertizează că ar reflecta o problemă sistemică privind militarizarea tinerilor în regiunea transnistreană.

„Acest caz reflectă o practică îngrijorătoare de recrutare forțată și represalii împotriva celor care refuză implicarea în structurile paramilitare”, se arată în poziția organizației.

Apel către autorități și partenerii internaționali

Promo-LEX cere autorităților de la Chișinău să includă cazul în dialogul cu Tiraspolul, să solicite implicarea Misiunii OSCE pentru verificarea condițiilor de detenție și să mobilizeze sprijinul partenerilor internaționali pentru eliberarea tânărului.

De asemenea, organizația solicită ca respectarea drepturilor omului să fie condiție în toate discuțiile privind sprijinul economic sau energetic acordat regiunii transnistrene.

Potrivit Promo-LEX, cazul lui Emilian Ceban s-ar fi produs pe fondul intensificării represiunilor în regiune după începutul războiului din Ucraina, perioadă în care administrația de la Tiraspol ar fi instituit așa-numita „alertă teroristă” și ar fi justificat măsuri restrictive și arestări prin invocarea unor amenințări externe.