Cu fast și cu sute de invitați, primarul capitalei și-a prezentat raportul de activitate pentru cei trei ani din actualul mandat. Evenimentul, organizat la Palatul Republicii după modelul unui forum internațional, a avut paneluri de discuții și aproximativ 15 vorbitori. Ion Ceban susține că a realizat 80 la sută din promisiunile electorale, deși o parte dintre proiectele prezentate sunt încă în desfășurare. Cât a costat acest spectacol de raportare organizat din bani publici? Edilul a evitat să spună.
Până să înceapă prezentarea raportului pentru cei trei ani din al doilea mandat, rând pe rând, angajații Primăriei Chișinău, partenerii instituției, agenți economici și unii politicieni și-au făcut apariția la Palatul Republicii. Evenimentul a avut loc în sala mare, dar au fost închiriate și holurile.
Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: „În holul Palatului Republicii au fost amenajate două spații destinate interviurilor. Cu un banner în spate, într-un format de podcast și cu o cameră de filmare pe ei, angajații primăriei vorbesc despre realizările instituției.”
Pentru o singură oră, potrivit nomenclatorului instituției, municipalitatea ar fi trebuit să achite pentru cele trei încăperi circa 22 de mii de lei. Raportul a fost prezentat pe un ecran LED uriaș, cu moderatori pe scenă, iar tot evenimentul a fost filmat de o echipă complexă, inclusiv cu ajutorul unei macarale.
Victor PRUTEANU, VICEPRIMARUL CAPITALEI: „Evenimentul de astăzi deste unul grandios din punct de vedere al rezultatelor și din punct de vedere al transparenței vrem să arătăm ce am făcut.”
Andrei PAVALOI, ȘEFUL ADJUNCT AL DIRECȚIEI EDUCAȚIE: „Eu cred că la realizările care sunt ceea ce vedem aici este foarte puțin.”
Raportul a fost prezentat de Ion Ceban, întâmpinat cu aplauze. Edilul a vorbit timp de aproximativ o oră, perioadă în care au apărut și unele probleme tehnice.
Primarul capitalei a spus că, în ultimii trei ani, 80 la sută dintre angajamentele sale au fost realizate sau sunt în curs de realizare. Acesta a enumerat printre aletele, pe alocuri fără a oferi cifre concrete, sute de kilometri de drumuri și trotuare reparate, mii de curți de bloc amenajate, 10 mii de locuri de parcare create și 40 de parcuri și scuaruri modernizate sau reabilitate. A menționat și unele proiecte pentru care lucrările nici nu au început, precum reparația podului Ismail și a străzilor Industrială și Mesager, dar a lansat și noi promisiuni.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „Suntem în lucru, în negocieri privind construcția unui nou pod și noduri rutiere peste Albișoara.”
Cu toate acestea, Ceban recunoaște că mai este mult de muncă în capitală. Despre realizările municipalității au vorbit aproximativ 15 persoane - viceprimari, pretori și șefi de direcții.
„Aceste străzi au fost reabilitate - Florilor, Nicolae Costin, Sarmizegetusa, Burebista.”
Întrebat de ce a fost nevoie de un asemenea eveniment grandios, la Palatul Republicii, edilul afirmă că sunt mulți invitați, inclusiv de peste hotare. Despre costuri însă, nici vorbă.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „De ce suntem aici? Pentru că avem foarte mulți oameni invitați de peste hotare, mulți experți. Noi implementăm un portofoliu de peste 5 miliare de lei. Cât a costat realizarea acestui eveniment?
- Mii greu să spun care ar fi o cifră finală.”
Ion Ceban este primarul capitalei din 2019, fiind reales în 2023 pentru al doilea mandat. Anterior, a fost deputat din partea Partidului Socialiștilor și consilier municipal. În 2022, a fondat partidul Mișcarea Alternativa Națională, pe care îl conduce.

