„Consider ca ceea ce s-a intamplat acum este o crima impotriva poporului moldovean, a economiei noastre, a suveranitatii si a viitorului tarii”, asa a reactionat liderul partidului Sansa, Alexei Lungu, dupa ce formatiunea pe care o conduce a fost exclusa din cursa electorala. 

„Guvernul Sandu ne-a scos din cursa electorala in cel mai rusinos mod cu doua zile inainte de alegeri. Insa noi suntem puternici! Si asta datorita sustinerii voastre! Cu voi, moldoveni, romani, rusi, ucraineni, bulgari, gagauzi si alte popoare ale tarii noastre, nu vom pierde niciodata! In cursa electorala mai sunt candidati valorosi. In video va spun in detaliu pentru cine ar trebui sa votati pentru a asigura un viitor mai bun pentru Moldova”,  a scris Lungu pe pagina sa de Facebook. 

Concurentii electorali desemnati de partidul Sansa au fost exclusi din cursa electorala electorala, printr-o decizie a Comisiei pentru Situatii Exceptionale. Anuntul a fost facut de premierul Dorin Recean.

Tot astazi, directorul Serviciului de Informatii si Securitate, Alexandru Musteata, a anuntat in cadrul unui briefing de presa, ca Ilan Sor a realizat o reorganizare a partidului scos in afara legii, prin fondarea partidului Sansa. Totodata, el spune ca Federatia Rusa prin grupul criminal condus de Ilan Sor compromite procesele electorale la nivel de stat, iar sumele alocate de Federatia Rusa pentru a destabiliza Moldova se ridica la peste un miliard de lei. 

Citeste si : Ultima ora. Concurentii electorali desemnati de partidul Sansa, exclusi din lista electorala. Anuntul premierului

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.