Republica Moldova ar putea închide provizoriu 25 de capitole de negocieri cu Uniunea Europeană în 2027, potrivit foii de parcurs publicate de Comisia Europeană. Ce înseamnă, însă, închiderea unui capitol și de ce aceasta este doar provizorie? Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, explică faptul că această etapă confirmă îndeplinirea unor cerințe concrete, dar nu înseamnă că angajamentele autorităților sunt definitiv încheiate.
Potrivit Cristinei Gherasimov, un capitol poate fi închis atunci când Republica Moldova îndeplinește criteriile de referință stabilite de comun acord cu Uniunea Europeană într-un anumit domeniu. Asta presupune nu doar adoptarea legislației necesare, ci și existența unor instituții capabile să o aplice și rezultate care demonstrează că reformele funcționează în practică.
„Înseamnă că Moldova a îndeplinit criteriile de referință de închiderea acelui capitol convenite cu Uniunea Europeană într-un anumit domeniu. Aveam legislația necesară, instituții capabile să o aplice și rezultate care demonstrează că reformele funcționează în practică”, a explicat viceprim-ministra.
Aceste cerințe sunt identificate în urma procesului de evaluare a legislației și instituțiilor naționale, numit screening, și sunt reflectate ulterior în pozițiile de negociere și în măsurile incluse în Programul Național de Aderare.
De ce închiderea este doar provizorie
Chiar dacă un capitol a fost închis, acesta nu este considerat definitiv încheiat până când nu sunt finalizate negocierile pentru toate capitolele. Cristina Gherasimov explică faptul că acest principiu este valabil pentru întregul proces de aderare.
„Închiderea este numită provizorie pentru că niciun capitol nu este definitiv închis până nu sunt închise toate capitolele de negocieri. Potrivit principiului, nimic nu este agreat până când totul nu este agreat”, a precizat aceasta.
Mai mult, Republica Moldova trebuie să respecte în continuare toate angajamentele asumate până la aderarea la Uniunea Europeană. Dacă apar probleme sau regrese, capitolele închise provizoriu pot fi redeschise, în special în domeniile care țin de valorile fundamentale ale Uniunii Europene.
„Închiderea unui capitol confirmă, așadar, un progres concret, iar responsabilitatea noastră este să păstrăm și să consolidăm acest progres”, a subliniat Cristina Gherasimov.
Moldova a deschis deja patru clustere de negocieri în 2026
Republica Moldova a primit statutul de țară candidată la aderarea la UE în iunie 2022, iar în 2026 procesul de negocieri a avansat cu deschiderea unor noi capitole. Pe 15 iunie au fost deschise negocierile pentru Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, iar pe 14 iulie pentru Clusterul 6 – „Relații externe”. Ulterior, la 7 octombrie Chișinăul a fost invitat să prezinte pozițiile pentru alte două clustere, care vizează piața internă, competitivitatea și creșterea economică.

