Președintele WatchDog.MD, Valeriu Pașa, cere demisii în lanț la mai multe instituții ale statului, după apariția informațiilor privind presupusele neconcordanțe din CV-ul directorului MoldATSA, Dumitru Vangheli. Acesta susține că autoritățile trebuie să explice cum a fost posibilă numirea în funcție a lui Vangheli și solicită verificări privind procesul de recrutare și avizare. Contactați de PRO TV, responsabilii de la guvernare încă nu ne-au răspuns pentru a ne oferi o reacție.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Pașa a calificat situația drept una „de o gravitate excepțională” și a afirmat că scandalul depășește informațiile prezentate în investigația publicată de Ziarul de Gardă.

„A trecut mai bine de o oră de la publicare, iar directorul Moldatsa încă nu a fost demis. Iar după această situație de o gravitate excepțională trebuie să zboare multe, tare multe capete! Și nu doar la Moldatsa. Cazul escrocului din fruntea Moldatsa este mult mai grav și decât pare din investigația Ziarul de Gardă. Am discutat cu câțiva oameni care cunosc domeniul și m-am îngrozit de-a dreptul”, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook.

Instituțiile responsabile ar trebui să ofere explicații 

Potrivit lui, instituțiile responsabile ar trebui să ofere explicații privind modul în care candidatura lui Dumitru Vangheli a fost evaluată și aprobată pentru funcția de director al întreprinderii de stat. Totodată, acesta a ridicat întrebări cu privire la verificările efectuate înainte de numirea în funcție, inclusiv cele legate de accesul la informații cu caracter secret.

Vangheli ar fi inclus informații false în CV

Reacția vine după ce Ziarul de Gardă a scris că Dumitru Vangheli ar fi inclus informații false în CV-ul depus la concursul organizat de Agenția Proprietății Publice în anul 2025. Potrivit investigației, acesta a indicat că a obținut licența de pilot la o academie privată din Canada și că ulterior a activat timp de doi ani în calitate de pilot la compania Air Canada. Publicația susține însă că informațiile nu ar corespunde realității.

Citeste si : Șeful MoldATSA și-ar fi înfrumusețat CV-ul. Ce a declarat Dumitru Vangheli despre studiile și experiența sa în Canada și cum răspunde acuzațiilor - VIDEO