Miniștrii s-au adunat în ședință. Pe ordinea de zi au fost 29 subiecte.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la alocarea mijloacelor financiare (ajutor financiar pentru fermierii afectați de seceta și arșița puternică în anul 2024).
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la asigurarea măsurilor organizatorice şi a condiţiilor necesare pentru participarea contingentului Armatei Naționale în cadrul operației Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR ALTHEA).
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la modificarea unor acte normative (în domeniul producerii, testării și controlului de stat asupra semințelor).
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului și abrogarea unor hotărâri ale Guvernului (în vederea ajustării la prevederile legislației aferente sectorului financiar bancar și nebancar).
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind protecția sănătății și securității lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici la locul de muncă.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici la locul de muncă.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la încheierea unui contract de asistență juridică (pentru reprezentarea intereselor statului în fața instanțelor judecătorești din Republica Franceză).
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului (privind activitatea organelor de probațiune).
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.194/2017 pentru aprobarea tarifelor la serviciile de expertiză judiciară și extrajudiciară.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (eficientizarea activității Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112).
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1020/2011 cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru prevenirea rănilor provocate de obiecte ascuțite în activitățile din asistența medicală.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea în domeniul agriculturii și alimentației dintre Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și Ministerul Agriculturii și Alimentației al Republicii Bulgaria.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Amendamentului nr. 2 la Acordul de finanțare (Proiectul Învățământul Superior) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, încheiat la Chișinău la 19 mai 2020.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind colaborarea în domeniul intervențiilor active în atmosferă.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea semnării Acordului de grant investițional dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții „Moldova Solidarity Lanes”.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea semnării Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare, nr. CMD 1014 01.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al optsprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al cincisprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru consolidarea democrației participative, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului privind atribuirea statutului de monopol fiscal Societății pe Acțiuni „Energocom” și Întreprinderii de Stat „Moldelectrica” pe piața energiei electrice din Republica Moldova.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la instituirea Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a proiectelor de dezvoltare a rețelei de transport al gazelor naturale.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la calificarea și înregistrarea evaluatorilor energetici, a inspectorilor sistemelor de încălzire și a inspectorilor sistemelor de ventilare și condiționare.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de certificare a performanței energetice a clădirilor și a unităților de clădire.
UPDATE A fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului privind modificarea Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024, aprobat prin Hotărârii Guvernului nr. 341/2024.
UPDATE A fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative.
UPDATE A fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii пr.352/2006 cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova.
UPDATE Ședința s-a început.
1 Cu privire la resursele umane
2 (PL) – Proiect de lege pentru modificarea Legii пr.352/2006 cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova (număr unic 176/MC/2024) dl Sergiu Prodan
3 (PL) - Proiect de lege pentru modificarea unor acte normative (asociatul unic) (număr unic 111/MDED/2024) UE dl Dumitru Alaiba
21 (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului (privind activitatea organelor de probațiune) (număr unic 996/MJ/2024) dna Veronica Mihailov-Moraru
22 (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la încheierea unui contract de asistență juridică (pentru reprezentarea intereselor statului în fața instanțelor judecătorești din Republica Franceză) (număr unic 642/MJ/2024) dna Veronica Mihailov-Moraru
dl Anatolie Nosatîi
29 (A) - Aviz la proiectul de lege privind importul unor mijloace de transport (IL 283/2024)


