Alexandr Stoianoglo a acceptat provocarea Maiei Sandu de a participa la dezbateri electorale. Despre asta, candidatul a anunțat în cadrul unui briefing de presă susținut după procesarea a 99.37% din procesele verbale. În același timp, candidatul socialiștilor a comentat rezultatele preliminare ale alegerilor și referendumului constituțional, menționând că aponenta sa a apelat la cele mai cinice metode de manipulare.

„Puterea era pregătită din timp pentru victorie, a suprimat și a interzis mass-media de opoziție, a impus cenzura, a instraurat controlul unui singur partid asupra CEC, a lansat sondaje sociologice false, a desființat institutul observatorilor electorali și a abuzat de resurse administrative, inclusiv de cele externe. Rezultatul unui eșec rușinos și răsunător. Este deja clar că dacă alegerile ar fi fost organizate conform standartelor europene și democratice puterea ar fi fost sancționată și mai dur. Cea mai rușinoasă parte a acestor alegeri este legată de așa-numitul referendum privind parcursul european. Consultanții puterii au apelat la cele mai cinice metode de manipulare, încercând să asocieze popularitatea și ideea de integrare europeană cu candidatul lor aflat în criză de credibilitate”, a menționat Stoianoglo.

De asemenea, candidatul din partea socialiștilor a menționat că lupta pentru integrarea europeană a divizat cetățenii.

„Ea a crezut că triumful european poate fi acaparat de un singur om, au încercat să creeze o falsă luptă între bine și rău, divizând din nou cetățenii între pro-europeni buni și cei de categoria a doua, doar pentru că gândesc diferit. Însă rezultatul a fost opus a ceea ce s-a dorit, lipsă de credibilitate a candidatului puterii a tras rezultatul în jos. Aducând viitorul european al Moldovei pe marginea unei totale descreditări”, a concis candidatul.

Ulteriro, Stoianoglo a mulțumit cetățenilor și a menționat că urmează un drum lung.

„Rezultatele votului demonstrează că majoritatea covârşitoare a societății își cunoaște bine interesele și întelege importanța obiectivelor naționale. În acest context, vreau să adresez mulțumiri tuturor celor care au participat la aceste alegeri. De acum în colo noi trebuie să găsim o temelie comună pentru consolidarea întregii societăți și a tuturor forțelor politice, civile din Republica Moldova”, a scris candidatul socialiștilor.

Totodată, în cadrul brefing-ului, Alexandr Stoianoglo a acceptat propunerea lui Sandu și a cerut susținerea candidaților din primul tur al alegerilor.

„Eu mizez foarte mult pe susținerea altor formațiuni, lideri politici și lideri de opinie, avem o șansă imensă să câștigăm pe trei noiembrie și vom câștiga”, a spus Stoianoglo.

După procesarea a peste 99 la sută din procesele verbale, Maia Sandu a obținut 42.30%, 652.548 de voturi, iar Alexandr Stoianoglo - 26.07%. 401.489 voturi.

Citeste si : LIVE. Rezultatele preliminare la referendumul constituțional după procesarea a peste 99,50% din procesele verbale. Peste 50,40% din voturi în favoarea modificării