Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, trei partide politice ar accede in legislativul Republicii Moldova. Mandatele ar putea fi obtinute de PAS, BECS si partidul SOR, care a fost scos in afara legii. Cel putin asta arata rezultatele unui sondajului realizat de Institutul pentru Politici si Reforme Europene.
Partidul Actiune si Solidaritate ar acumula 28,1% din voturi, Blocul Electoral al Comunistilor si Socialistilor - 16,4%, iar partidul SOR, care a fost scos in afara legii in timp ce a fost efectuat sondajul ar obtine aproape 10 la suta din voturi.
Totodata, sondajul mai arata ca 17,1% dintre respondenti au raspuns ca nu vor participa la alegeri sau nu vor alege niciun partid, iar peste 19 la suta, nu au decis pentru cine ar vota.
Sondajul a fost realizat de Centrul de Investigatii Sociologice si Marketing CBS-AXA, la comanda si finantat de Institutul pentru Politici si Reforme Europene, cu sustinerea Fundatiei pentru o Societate Deschisa. Studiul a fost efectuat in perioada 12 - 28 iunie pe un esantion de 1.120 de respondenti cu varsta de peste 18 ani si are o marja de eroare de +/-3%.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.