Ungaria și alte state membre ale Uniunii Europene s-au opus includerii în concluziile Consiliului European a formulării privind deschiderea rapidă a negocierilor de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina. Declarația a fost făcută de președintele României, Nicușor Dan, după reuniunea liderilor europeni. Potrivit acestuia, schimbarea este una diplomatică și nu afectează parcursul european al celor două țări.
Nicușor DAN, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI: „În primul rând, nu este atât de dramatic. Faptul că această sintagmă există sau nu există nu implică cu nimic o decizie ulterioară a tuturor celor 27 de state care trebuie să se coordoneze. Evident că ne-ar fi plăcut ca această sintagmă să rămână cu privire la Moldova, numai că au fost două condiționări.”
Potrivit lui Nicușor Dan, Ungaria și alte state membre ale UE s-au opus menționării deschiderii rapide a negocierilor de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina.
Nicușor DAN, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI: „A fost o condiționare de la Ungaria, care a spus: „Nu vreau această sintagmă pentru Ucraina”, și o condiționare de la multe alte state care au spus: „Limbajul pe Ucraina și limbajul pe Moldova trebuie să fie la fel”.”
Și atunci, consecință logică, sintagma a dispărut și de la una, și de la cealaltă.
În comparație cu proiectul prezentat înaintea reuniunii, textul final nu mai conține referirea la deschiderea rapidă a celor cinci clustere rămase de negocieri. În concluziile adoptate pe 19 iunie, liderii europeni salută deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova pe primul cluster. De asemenea, aceștia așteaptă Summitul UE–Republica Moldova din 22 iunie, de la Bruxelles, la care va participa și președinta Maia Sandu.

