Agenția Proprietății Publice a dispus suspendarea din funcție a directorului MoldATSA, Dumitru Vangheli, și a inițiat o anchetă internă după informațiile apărute în spațiul public privind legalitatea și autenticitatea actelor depuse de acesta la concursul pentru ocuparea funcției.

Potrivit APP, instituția s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la legalitatea și autenticitatea documentelor incluse în dosarul de concurs al lui Dumitru Vangheli, precum și la alte aspecte care vizează activitatea managerială din cadrul întreprinderii.

„Prin Hotărârea fondatorului nr. 26 din 18 iunie 2026, APP a instituit o Comisie de anchetă care va examina obiectiv și multilateral circumstanțele expuse public. Comisia va solicita și analiza documentele necesare, va audia persoanele implicate și va prezenta fondatorului, timp de 30 de zile, un raport cu concluzii și propuneri”, se arată în comunicat.

Totodată, atribuțiile curente de administrare ale întreprinderii vor fi exercitate de Vitalie-Silviu Midrigan.

Scandalul CV-ului șefului MoldATSA

Decizia APP vine după ce Ziarul de Gardă a publicat o investigație în care se arată că Dumitru Vangheli ar fi inclus informații false în CV-ul depus la concursul organizat de Agenția Proprietății Publice în anul 2025. Potrivit investigației, acesta ar fi declarat că a obținut licența de pilot la o academie privată din Canada și că a activat timp de doi ani în calitate de pilot la compania Air Canada.

Citeste si : Șeful MoldATSA și-ar fi înfrumusețat CV-ul. Ce a declarat Dumitru Vangheli despre studiile și experiența sa în Canada și cum răspunde acuzațiilor - VIDEO

Președintele WatchDog cere demisii la mai multe instituții ale statului

Ulterior, președintele WatchDog.MD, Valeriu Pașa, a cerut explicații din partea instituțiilor responsabile de verificarea și numirea lui Vangheli în funcție, solicitând inclusiv demisii în cazul în care acuzațiile se confirmă.

Citeste si : Scandalul CV-ului șefului MoldATSA: Președintele WatchDog, Valeriu Pașa, cere demisii la mai multe instituții ale statului: „Autoritățile trebuie să dea explicații”