Au fost finalizate actiunile de urmarire penala pe episodul incriminat fostului presedinte al Republicii Moldova, vizat in cadrul cauzei penale, denumit generic „Energocom”, anunta PG. 

Potrivit Procuraturii Generale, invinuitul si aparatorii sai s-au prezentat in fata procurorilor, unde au fost informati in modul prevazut de lege despre finisarea actiunilor de urmarire penala.

Prin urmare, dupa aducerea la cunostinta invinuitului si aparatorilor sai despre finisarea urmaririi penale, s-a stabilit un grafic cu privire la locul si termenul in care acestia pot lua cunostinta de materialele urmaririi penale.

Toamna trecuta, Procuratura Generala a anuntat ca a initiat urmarirea penala pentru a investiga schemele criminale din 2008 in procesul de import a energiei electrice in Republica Moldova, in urma carora statul a fost prejudiciat cu aproape 124 de milioane de lei. Potrivit procurorilor, persoanele din conducerea intreprinderii Energocom s-ar fi inteles cu responsabilii de la ministerul Economiei si ANRE, marind ilegal preturile energiei electrice, iar diferenta le revenea lor. In prezent, Igor Dodon se afla in arest la domiciliu, fiind cercetat in dosarul numit „sacosa neagra”. El este invinuit de corupere pasiva, acceptarea finantarii partidului de catre o grupare criminala, imbogatire ilicita si tradare de patrie. Dodon nu-si recunoaste vina.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.