Frica de compromisurile pe care le presupune politica, riscul revenirii influenței ruse în Republica Moldova și dorința de a schimba lucrurile în țară sunt doar câteva dintre motivele pentru care antreprenorul Vasile Tofan spune că se gândește tot mai des la o eventuală implicare în serviciul public.
Întrebat de ce nu apar noi proiecte politice credibile, în condițiile în care actuala guvernare „se erodează”, Tofan a declarat că Republica Moldova are nevoie de o formațiune cu o agendă autentic reformatoare și liberală.
„Omul rațional din mine spune că evident că este necesară o forță politică în Moldova. Cu o agendă autentic liberală. Când spun liberală, mă refer la una reformatoare, ca premierul Bolojan din România. Reformatoare, care nu-i frică să spună lucrurilor pe nume și să adopte reforme inclusiv nepopulare”, a afirmat antreprenorul.
Totodată, acesta recunoaște că politica presupune compromisuri care îl pun pe gânduri.
„Uneori antreprenorul din mine spune că, dacă vrei să schimbi lucrurile în Moldova, trebuie să mergi pe calea politică. Obții mandatul oamenilor și atunci nimeni nu te poate scoate. Dar omul mai așezat din mine spune: «Ție îți trebuie asta?» Toată lumea îmi spune că voi fi dezamăgit și că politica este diferită pe interior față de ceea ce pare din exterior”, a spus Tofan.
Antreprenorul afirmă că își dorește să lase ceva valoros în urmă și să contribuie la schimbarea societății, însă admite că nu știe dacă viziunea sa este una pe care moldovenii și-o doresc.
„Eu des mă întreb ce vreau să fac cu viața mea. Aș vrea să fac ceva cu impact, să las ceva în urmă și oamenilor din jur să le fac viața mai bună. Dar nu știu dacă rețeta mea este una dorită de moldoveni”, a declarat el.
În cazul unei eventuale intrări în serviciul public, Vasile Tofan spune că și-ar impune câteva reguli clare de la care nu ar vrea să se abată.
„Dacă voi hotărî să fac un pas în serviciul public, vreau să îmi scriu pe o foaie promisiunile pe care mi le fac mie: să spun lucrurilor pe nume, să nu fiu populist, să fac doar lucrurile în care cred și să nu fac compromisuri cu conștiința”, a menționat antreprenorul.
În cadrul interviului, Lorena Bogza l-a întrebat și despre riscul revenirii forțelor pro-ruse la putere în Republica Moldova. Tofan a spus că acest pericol este unul real și că tocmai acest lucru îl face să se gândească mai serios la implicarea în viața publică.
„Este un risc real. Rușii au venit la putere în Slovacia, în Ungaria, în Bulgaria, în Georgia. Eu frumusețea lumii ruse o văd în fiecare zi și noapte, pentru că lucrez uneori la Kiev. Știu cum sună un Shahed și cum explodează o rachetă balistică. Tare îmi doresc să ne ferim de această «bunătate»”, a declarat el.
Întrebat dacă ar lua în calcul inclusiv crearea unui proiect politic, omul de afaceri a răspuns fără ezitare: „Inclusiv”.
Cu toate acestea, Vasile Tofan a evitat să vorbească despre o eventuală candidatură la funcția de președinte al Republicii Moldova.
„Avem un președinte extraordinar, care a ridicat ștacheta foarte sus și sunt curios cine va putea să se ridice la nivelul doamnei președinte Maia Sandu”, a spus acesta, precizând ulterior că nu s-a gândit la o candidatură la prezidențiale.
Podcastul integral îl puteți urmări pe pagina de youtube protv.


