O delegație a membrilor Comisiei pentru afaceri externe a Seimului Republicii Polone efectuează, în perioada 10–12 mai, o vizită oficială în Republica Moldova, într-un context marcat de intensificarea relațiilor bilaterale și de sprijinul constant oferit Chișinăului pe drumul european.
Pe agenda vizitei figurează întrevederi la nivel înalt cu conducerea Parlamentului și reprezentanți ai diplomației moldovenești. Deputații polonezi vor avea discuții cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, dar și cu vicepreședinta Legislativului și președinta Comisiei pentru politică externă, Doina Gherman.
Totodată, oficialii polonezi se vor întâlni cu președinta Grupului de prietenie cu Republica Polonă, Larisa Voloh, precum și cu membrii acestuia. Programul vizitei include și o întrevedere cu Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos.
În cadrul discuțiilor, părțile vor aborda consolidarea cooperării moldo-polone, inclusiv la nivel parlamentar, dar și noi oportunități de aprofundare a parteneriatului în domenii de interes comun. Un subiect important al întrevederilor va fi parcursul european al Republicii Moldova, parlamentarii polonezi urmând să împărtășească din experiența și bunele practici ale Poloniei în procesul de aderare la Uniunea Europeană.


