În satul Țaul din Dondușeni se află cel mai mare parc dendrologic din Republica Moldova și al treilea ca mărime din Europa de sud-est. Sădit acum un secol acesta cuprinde zeci de specii de arbori și arbuști aduși din toate colțurile lumii – salcâm din Japonia sau brad din Canada. Perla arhitecturii peisajistice din acea zonă este Conacul Pommer, construit într-un stil brâncovenesc cu unele nuanțe din timpul epocii victoriene. De-a lungul timpului acesta a ademenit mii de turiști și a devenit cartea de vizită a regiunii. Localnicii plini de mândrie și bunătate spun că s-au născut în cel mai frumos loc din lume.

Publicat:10.09.2024, 19:32

La 200 de kilometri de capitală în satul Țaul din raionul Dondușeni se deschide o priveliște ce îți taie respirația și te face să te simți parte a unui film de epocă. Aveți în față moșia bankerului rus de origine franceză Andrei Pommer din Sankt-Petersburg.

Pommer, care era căsătorit cu basarabeanca Alexandra Bogdan, fiică de boier, a cumpărat proprietatea de la un moșier din localitate.  

Corneliu ȚICU, SECRETARUL CONSILIULUI LOCAL ȚAUL ȘI PROFESOR DE ISTORIE: ”Anume ea a fost cea care l-a convins pe Andrei Pommer să procure această moșie și cum era moda timpului au decis să construiască un parc cu o reședință de vară.”

Iar în 1901 a început construcția uriașului complex.

Corneliu ȚICU, SECRETARUL CONSILIULUI LOCAL ȚAUL ȘI PROFESOR DE ISTORIE: ”Conacul Pommer este cel mai impunător edificiu, executat într-un stil brâncovenesc cu unele nuanțe din arhitectura victoriană, dar și arhitectura ruseacă specifică începutul secolului XX. În afară de conac există și 3 clădiri pentru oaspeți."

Au mai fost construite printre altele grajduri, depozite, un turn de apă și beciuri, care s-au păstrat până în prezent. Timp de 3 ani a fost plantat și parcul.

Corneliu ȚICU, SECRETARUL CONSILIULUI LOCAL ȚAUL ȘI PROFESOR DE ISTORIE: ”La periferia parcului au fost plantate specii autohtone, care sunt rezistente la condițiile climatice, iar în interior, în zona amfiteatrului, au fost plantate plantele mai putin obișnuite, exotice pentru zona noastră.”

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: ”Parcul Țaul, care este cel mai mare parc dendrologic din Republica Moldova se întinde pe o suprafață de 62 de hectare. Majoritatea arborilor și arbuștilor plantați aici în urmă cu o sută de ani s-au păstrat până în prezent. Datorită varietății de specii parcul este al treilea ca mărime din Europa de sud-est.”

Corneliu ȚICU, SECRETARUL CONSILIULUI LOCAL ȚAUL ȘI PROFESOR DE ISTORIE: ”Aici avem salcâmul japonez, catalpa, numeroase specii de foioase și conifere nemaîntâlnite la noi. Cel mai cunoscut conifer este bradul Duglas adus din Canada, laricea, plantă neîntâlnită la noi, doar în Siberia, lilacul din Iran adus, numeroase specii de stejar, fag, rinul negru.”

Conacul Pommer din satul Țaul are și o legendă.

Corneliu ȚICU, SECRETARUL CONSILIULUI LOCAL ȚAUL ȘI PROFESOR DE ISTORIE: ”Există o versiune că Andrei Pommer s-a îndrăgostit de o localnică și ca semn pentru dragostea sa a plantat la vale de conacul Pommer o plantație din arbori cu numele Maria, cum se prepune ca o chema pe femeia de care era îndrăgostit.”

Bancherul Pommer a construit în sat un punct medical și prima școala, care astăzi este sediul primăriei. În perioada celui de-al doilea razboi mondial, familia Pommer s-a refugiat la București și a ordonat demolarea conacului, localnicii însă s-au împotrivit și acesta a fost păstrat în mare parte, fiind distruse doar două aripi ale edificiului. În 1977 se pierd urmele boierimii și complexul ajunge în gestiunea autorităților. În perioada sovietică, pe interior conacul a fost modificat, păstrându-se pe alocuri unele elemente interbelice. La muzeul din localitate sunt expuse câteva obiecte din moșia boierească.

Natalia RÎȘCHITOR, DIRECTOAREA MUZEULUI DE ISTORIE ȘI ETNOGRAFIE DIN ȚAUL: „Câteva farfurii au fost aduse din conac și au fost donate muzeului de Istorie și Etnografie și le păstrăm până în ziua de astăzi. Ele au fost cât de cât renovate.”  

Fostul angajat al complexului Pommer, Alexandru Grama a scris și o carte despre parc, conac și sat, numită Fântâna babei Ileana. Pe vremuri el era responsabil de crearea spațiilor verzi din parc, iar în lucările sale a descris istoria locului, întâmplările de acolo și propriile trăiri. Alexandru Grama a publicat cartea la vârsta de 88 de ani, iar peste 3 a decedat. Fiica sa stabilită în Italia a fost cea care l-a ajutat ca lucrarea să fie tipărită.

Natalia GRAMA, FIICA LUI ALEXANDRU GRAMA: ”Tata mereu și-a iubit satul, a iubit oamenii din sat. La sfârșitul cărții este un fel de mini roman, care se numește Milionul sau amintiri despre conacul cu parc din Țaul și acolo sunt toate amintirile tatălui meu despre cum s-a născut parcul, cum boierii au cumpărat parcul și cum a ajuns până în zilele noastre."

Cel mai mare vis al primarului, care a venit în satul Țaul la vârsta de 15 ani și a rămas aici fiind îndrăgostit de loc, e să renoveze complexul Pommer. Pentru asta el a elaborat proiectul de reabilitare a conacului și a unei părți din parc, unde fiecare copac ar urma să fie sădit cum a fost inițial.

Andronii MITRICA, PRIMARUL SATULUI ȚAUL: "Am găsit finanțări ca să facem proiectarea la conacul boieresc, proiectarea la parcul de sus și proiectarea gardului, care este deja finalizat cum a fost și fosta școală a boierului. Acum am înaintat la proiectul tranfrontalier cu județul Iași.”

Îndrăgostiți de Parcul Țaul și soții Guțu au deschis aici o pensiune deosebită, unde turiștii au parte de terapii cu albine.

Iulia GUȚU, PROPRIETARA PENSIUNII CASA MIERII: "Având nepoțele noastre mai mici, noi veneam cu ele aici la parc, ca să ne odihnim și când am primit finanțare primarul a zis veniți vă ajutăm, ne-a vândut terenul și am construit pensiunea noastră, unde avem casa mierii, căsuțele cu somn pe albine, avem 6 căsuțe de cazare, avem casa mare unde petrecem diferite evenimente."

Ion GUȚU, PROPRIETARUL PENSIUNII CASA MIERII: ”Ne este plăcut și nouă că intră turiști locali, turiști străini, intră copii, spre bucuria noastră, că noi la așa vârstă suntem preocupați permanent. Suntem bucuroși cum intră cineva pe poartă.”    

În satul Țaul sunt peste 3300 de oameni, care sunt la fel de frumoși ca și zona în care traiesc: veseli și talentați. Palatul de cultură, unicul de felul său care există în satele din țară este și azi plin de viață.

"- Te vezi o dansatoare profesionistă?
- Da.”

”Îmi place!”

Valentin MOROZ, DIRECTORUL PALATULUI DE CULTURĂ DIN ȚAUL: "În anii 80 noi eram numiți filarmonica de nord a Moldovei. Pe parcursul a 45 de ani de activitate de aici am fost în 16 țări."

Conacul lui Andrei Pommer face parte din lista  monumentelor de arhitectură de importanță națională.