Campionii nu se nasc, ei devin în timp, dar - niciodată singuri. Vorbim astăzi despre  Vladislav Ursu, care are viteza și precizia în sânge. Practică tenisul de masă și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, fiind primul moldovean care va evolua în această probă. Nimic nu ar fi fost posibil fără părinții săi, care au insistat și au riscat multe, iar acum sunt mândri de fiul lor.

Victoria URSU, MAMA LUI VLADISLAV: „După ce am fost prima dată la secție și i-au verificat reacția, ne-am așezat în mașină, veneam acasă și l-am întrebat cum i s-a părut. A răspuns: „Voi fi campion mondial.”, am râs, dar după cum vedeți.”

A spus, a râs, dar s-a ținut de cuvânt, la fel de strâns cum s-a ținut de visul său. Cel de a deveni sportiv de performanță. Îl vedem astăzi, la 23 de ani, calificat la Jocurile Olimpice. Iar munca și efortul său se măsoară în cupe și medalii câștigate. 

Vladislav URSU, JUCĂTOR DE TENIS DE MASĂ: „Premiul în cinstea calificării la Jocurile Olimpice din Paris.”

Victoria URSU, MAMA LUI VLADISLAV: „Cupele sunt peste tot, pe pereți, pe rafturi.”

Dar drumul până aici a fost plin de provocări. Moldova, Germania, iar apoi Polonia. Așa arată traseul carierei lui Vladislav. A plecat de acasă la 14 ani, pentru a se antrena în străinătate.

Vladislav URSU, JUCĂTOR DE TENIS DE MASĂ: „A fost dificil, dar, în același timp, vesel, pentru că eram singur, fără părinți.”

Până a ajunge să joace tenis de masă se visa  – fotbalist.

Vladislav URSU, JUCĂTOR DE TENIS DE MASĂ: „Nu au văzut perspectivă, iar apoi am mers la înot, dar îmi era frică să sar în apă și mi s-a spus să schimb alt sport. Mama avea o prietenă, care practica tenisul de masă.”

Primul antrenor i-a fost tatăl său, care a învățat să joace tenis de masă de dragul fiului. O face și acum, ori de câte ori Vladislav vine acasă.  

Serghei URSU, TATĂL LUI VLADISLAV: „În primele 3 luni nu îi prea reușea și antrenorul era sceptic. Însă, am continuat, în special soția, credea în el și îi spunea să meargă mai departe.”

Și el a mers mai departe, fiind susținut moral și financiar de părinți. O rachetă de tenis de masă costă cel puțin 300 de euro, iar pentru a o întreține, un jucător profesionist cheltuie săptămânal circa 100 de euro.

Vladislav URSU, JUCĂTOR DE TENIS DE MASĂ: „Dacă jucătorul vrea să își ridice nivelul de joc, trebuie să participe la turnee internaționale, iar pentru o astfel de competiție se cheltuie circa 1000-1200 de euro.”

Dar tot efortul a meritat. Vladislav are în palmares o serie de victorii, iar cea mai importantă a venit în mai, când și-a asigurat biletul la Olimpiadă.

Serghei URSU, TATĂL LUI VLADISLAV: „Ultimul meci l-am privit din mașină. Când am văzut că e 4 la 0 și a câștigat ultimul punct, am ieșit din mașină și strigam „Ura, ura, ura!”. A fost o explozie de emoții, nu vă pot reda prin cuvinte.”

Calificarea la Paris a demonstrat că sportivul de 23 de ani este unul dintre cei mai buni tineri jucători din Europa.

Sergiu TATARU, REPORTER PRO TV: „Am decis să vedem cât timp vom rezista în fața unui sportiv calificat la Jocurile Olimpice. Pentru a simplifica provocarea, Vladislav va juca cu mâna dreaptă, ținând-o pe cealaltă la spate.”

Vladislav Ursu este primul moldovean care va participa la o ediție a Jocurilor Olimpice în proba tenis de masă. 128 cei mai buni jucători vor concura la Paris. Vladislav pleacă acolo cu gândul...

Vladislav URSU, JUCĂTOR DE TENIS DE MASĂ: „Să fiu printre 32 cei mai buni, cel puțin.”